Participatia la infractiune

Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori, se poate vorbi despre participaţie la această faptă. Specificul participaţiei, ca formă deosebită a activităţii infracţionale, determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune.

Pentru ca să existe elementul de participaţie penală, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori; b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi; c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală; d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii; e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii.

Participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane, nu una, săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale, dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului; nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă", deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. În anumite împrejurări, dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale, va fi o complicitate intelectuală. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane, fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii.

Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată în CP, conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Deci, din punct de vedere subiectiv, participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor, autor-complice ş. a. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. De exemplu, dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei, aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. Dacă unii au cooperat din imprudenţă, intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat, însă nu va exista participaţie penală, ci o simplă cooperare materială, deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi.

Pentru existenţa participaţiei, pe lângă legătura subiectivă, trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor, care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. Potrivit naturii ei, această contribuţie poate fi materială sau intelectuală; ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii, ea se divizează în principală şi secundară; ţinând cont de momentul în care are loc, ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei.

O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor, care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor.

Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală, obiectivă, aşa cum o prevede legea penală, şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi, încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. Ca să existe participaţie, e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic, iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Ca atare, nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii, ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată, iar pentru alţii e în formă de tentativă. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune, iar în raport cu alţii - contravenţie sau abatere. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special), poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege.

Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională, întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii, şi nu indispensabilă. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane, atunci nu se mai realizează participaţia penală, ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise.

8.

8. Noţiunea de participaţie

Legea penală consideră participaţia la infracţiune drept una dintre cele mai peric uloase forme de activitate infracţională. După gradul de răspundere şi gravitatea urmărilor penale, pârticipaţia la infracţiune constituie un grad prejudiciabil sporit. Astfel, mai mult de jumătate din infracţ unile intenţionate, precum şi 70-80% din infracţiunile săvîrşite de minori sînt comise în participaţie. Activi­tatea prin cumulul de eforturi a două sau a mai multor persoane înlesneşte săvîrşirea unii acţiunii, îngreuniază demascarea infractori­lor şi, drept urmare, ei devin mai fermi în hotărîrea de a continua activitatea lor comună criminală. In afară de aceasta, după cum mărturiseşte practica infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excep­ţional de grave săvîrşite cu participaţie, ele sînt bine plănuite, chib­zuite şi-urmările lor sînt foarte grave.

Definiţia legislativă a participaţiei include în sine trei semne distinctive şi anume:

a) participarea la una şi aceeaşi infracţiune a două sau a mai multor persoane;

b) activitatea lor comună;

c) caracterul intenţionat al activităţii participanţilor.

Primele două semne caracterizează latura obiectivă a participaţiei. iar cel de-al treilea - latura subiectivă. Totalitatea acestor semne for­mează baza. potrivit căreia infracţiunea este săvîrşită de participanţi.

Din conţinutul CP rezultă că despre participaţie poate fi vorba numai în cazul în care la săvîrşirea infracţiunii au participat două sau mai multe persoane.

Al doilea semn obiectiv al participaţiei este activitatea în comun a tuturor participanţilor. Noţiunea de activitate în comun include în sine:

a) informarea reciprocă a participanţilor la infracţiune:

b) survenirea unui rezultat infracţional urmărit de toţi partici­panţii;

c) raportul de cauzalitate dintre acţiunile fiecărui participant şi urmările survenite.

Urmările infracţionale sînt generate nemijlocit de acţiunile autorului infracţiunii, însă lanţul legăturii cauzale este constituit din acţiunile uituror celorlalţi participanţi. De aceea, toţi participanţii poartă răspundere penală pentru rezultatul infracţional al faptei săvîrşite în comun.

9. Categoriile de participanţi la infracţiune

În dreptul penal împărţirea participanţilor la infracţiune în diferite categorii se face în baza criteriului obiectiv, potrivit rolului pe care îl îndeplineşte fiecare în timpul săvîrşirii infracţiunii. Determinarea corectă a categoriei participanţilor este o condiţie necesară pentru calificarea nearbitrară a infracţiunii, pentru individualizarea răspunderii şi pedepsei penale a fiecărui participant.

În dependenţă de caracterul participării la infracţiune, legea penală deosebeşte patru categorii de participanţi: autorul, organizatorul, instigatorul şi complicele.

Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.

În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori, instigatori sau complici), autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar, contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Din cauza specificului său, autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei.

Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. În caz de coautorat, unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu, luarea bunului), iar altul - cealaltă parte a ei (ameninţarea, lovirea etc.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat.

Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.

Un alt participant la infracţiune este instigatorul, care se deosebeşte atât de autor, de coautor, cât şi de complice. Conform CP, instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Ca formă a participaţiei penale, instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină, cu intenţie, prin orice mijloace, o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Conform CP, complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, oferire de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.

10. Formele participaţiei

Forma participaţiei reprezintă trăsăturile, semnele exte­ rioare ale infracţiunii are determină gradul de coordonare şi caracterul relaţiilor interioare stabilite între participanţi, specificînd modul în care ac iunile a două sau a mai multor persoane se îmbină într-un tot in itar.

Conform CP. după gradul coordonării activităţii par­ticipanţilor se evidenţiază următoarele forme de participaţie: participaţie simplă, participaţie complexă, grup criminal organizat şi Lorganizaţie (asociaţie) criminală.

După semnele obiective, adică după caracterul şi gradul de participaţie a fiecărui făptuitor la infracţiunea săvîrşită în comun, se deosebesc două forme de participaţie:

a) participaţie simplă (participaţie fără a fi împărţite rolurile între participanţi);

b) participaţie complexă (participaţie cu împărţirea rolurilor intre participanţi, participaţie în sensul elementar al noţiunii).

Simpla participaţie are loc în cazul în care toţi participanţii sînt autorii infracţiunii, acţiunile lor fiind de aceeaşi natură. Ei toţi exer­cită nemijlocit latura obiectivă a componenţei de infracţiune concretă.

Participaţiu complexă are loc atunci cînd copărtaşii îndepli­nesc diferite roluri în infracţiunea pe care o săvârşesc în comun: unii îndeplinesc nemijlocit fapta infracţională (autorul), alţii (organiza­torul, instigatorul şi complicele) doar ajută autorul.

După semnele subiective, adică după gradul coordonării acţiunilor participanţilor (după fermitatea intenţiei), se deosebesc două forme de participaţie:

a) participaţie fără înţelegere prealabilă;

b) participaţie cu înţelegere prealabilă (prin cîrdăşie).

Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.

Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie.

Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.

Дата добавления: 2015-10-30