Tema 7. GARANŢIILE EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR 4 страница

c) Debitorul gajist este în drept să înstrăineze bunurile gajate (indiferent de tipul gajului), dacă dispune de o autorizaţie în acest sens, eliberată de creditorul gajist, iar în cazul gajului ulterior - de toţi creditorii gajişti (art. 477, alin. (3) CC). Creditorul poate autoriza debitorul gajist să înstrăineze bunul, cu sau fără degrevarea acestuia. Dacă autorizaţia de înstrăinare nu degrevează bunul, cumpărătorul va fi în continuare obligat faţă de creditor, în virtutea caracterului real al gajului. Autorizaţia de înstrăinare a bunului liber de gaj are ca efect stingerea gaju­lui şi radierea înscrierii din registru. Înstrăinarea bunurilor gajate se efectuează respectându-se anumite reguli:

- în cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gajist poate înstrăina unele mărfuri din rezervele sale de mărfuri grevate prin gaj, vânzându-le în cadrul unei activităţi comerciale obişnuite (art. 478, alin. (3) CC);

- în cazul gajului fără deposedare debitorul gajist poate să înstrăineze obiettul gajului liber de gaj, dacă dispune de o autorizaţie expresă în acest sens, eliberată de creditorul gajist. O astfel de înstrăinare trebuie să fie făcută cu titlu oneros şi in modul stabilit pentru înlocuirea obiectului gajului Dacă acordarea de autorizaţie este prevăzută in contractul de gaj, dobînditorul procură bunurile degrevate de gaj (art. 478, alin. (1) şi (2) CC);

- autorizaţia de înstrăinare a bunului care face obiectul gajului se suspendă o dată cu înregistrarea preavizului cu privire la urmărirea bunului gajat, până la data radierii acestui preaviz (art. 478, alin. (4) CC).

- întrucât regulile enunţate se referă doar la gajul înregistrat, autorizaţia de înstrăinare a obiectului gajului devine nulă o dată cu transformarea gajului înregistrat în amanet (art. 478, alin. (5) CC).

f) Debitorul poate înlocui sau substitui obiectul gajului, în cazul şi în condiţiile stabilite prin acordul părţilor.

g) Debitorul gajist poate constitui mai multe gajuri asupra aceluiaşi bun, în favoarea unuia sau diferitor creditori, dacă grevarea repetată nu este interzisă prin contractele de gaj precedente. De regulă, gajul ulterior se constituie în cazul bunurilor indivizibile, a căror valoare depăşeşte cu mult valoarea obligaţiei garantate.

h) în cazul în care deţine bunul gajat, debitorul gajist este obligat să-l păstreze şi să-l întreţină. Dacă apare pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat, debitorul gajist este obligat să informeze imediat creditorul gajist, iar acesta este în drept să-l examineze (art. 477, alin. (6) CC).

i) Debitorul gajist are obligaţia de a informa fiecare creditor gajist următor despre toate grevările existente asupra bunului, răspunzând pentru prejudiciile cauzate creditorului gajist prin neîndeplinirea acestei obligaţii (art. 480, alin. (2) CC).

j) Debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului gajului, cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor contractului de gaj, daca drepturile terţilor diminuează garanţia creditorului.

3.6. Încetarea gajului

Fiind un contract accesoriu, gajul încetează ca consecinţă a încetării obli­gaţiei principale. Prin urmare, dacă obligaţia garantată prin gaj se stinge în baza temeiurilor generale de stingere a obligaţiilor, prevăzute de legea civilă, încetează şi gajul. Dacă obligaţia principală încetează prin executare, compensaţie, remitere de datorie, confuziune, imposibilitate fortuită de executare, nulitate, rezoluţiune (reziliere), încetează şi gajul.

De asemenea, gajul încetează în rezultatul exercitării de către creditorul gajist a dreptului de gaj în cazul în care debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract.

Gajul poate înceta şi independent de obligaţia principală, prin modurile obişnuite de stingere a obligaţiilor. Legea prevede expres că gajul încetează în cazul:

-expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;

- pieirii bunurilor gajate;

- punerii bunurilor în afara circuitului civil;

- exproprierii bunurilor (art. 495 CC, art. 80 al Legii 449/2001).

De asemenea, legea prevede că amanetul se stinge o data cu încetarea po­sesiunii, iar ipoteca se stinge în termen de 30 de ani de la data înregistrării sau de la data unei noi înregistrări (art. 80 al Legii 449/2001).

Încetarea gajului este însoţită de anumite formalităţi. Astfel, legea dispune că, în urma stingerii gajului, informaţia cu privire la gaj urmează a fi radiată din registrul gajului.

Pot solicita radierea informaţiei cu privire la gaj:

a) creditorul gajist;

b) debitorul gajist, în baza unui demers semnat de ambele părţi, a decla­raţiei scrise a creditorului cu privire la renunţarea la gaj sau a hotărârii judecătoreşti;

c) terţul care a dobândit obiectul gajului, în baza declaraţiei scrise a creditorului gajist cu privire la radierea gajului din registrul gajului, a certificatului eliberat de executorul judecătoresc prin care se confirmă că bunul a fost dobândit în cadrul procedurii de executare silită, a certificatului eliberat de instanţa de judecată pentru confirmarea fap­tului că bunul a fost dobândit în cadrul procesului de insolvabilitate, a hotărârii judecătoreşti cu privire la expirarea gajului (art. 473 CC).

Clauza penală

Definiţia şi caracterizarea generală a clauzei penale

Clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, in cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (art. 624, alin. (1) CC)

Din definiţia clauzei penale date mai sus rezultă că, ea are natură contractuală, adică, de regulă, este stabilită prin acordul părţilor clauza penală convenţională. Însă pot exista cazuri când, în mod excepţional, plata penalităţii este prevăzută de lege - clauza penală legală. În aceste cazuri, creditorul poate cere plata penalităţii indiferent dacă există o convenţie a părţilor în acest sens de notat că penalitatea stabilită de lege nu poate fi exclusă şi nici micşorată anticipat prin acordul părţilor (art. 629 CC).

Clauza penală se aplică numai dacă nu este executată obligaţia principală a contractului, care poate să se înfăţişeze ca o neexecutare totală sau parţială, ca o executare necorespunzătoare sau ca o executare cu întârzieri-, neexecutarea poate fi, de asemenea, în acelaşi timp, atât necorespunzătoare, cât şi cu întârziere. Prin urmare, clauza penală acoperă atât funcţia despăgubirilor compensatorii, cât şi a celor moratorii. De asemenea, clauza penală poate fi utilizată nu numai în cazul obligaţiilor contractuale, ci şi în privinţa unor obligaţii care au un alt izvor.

Obiectul clauzei penale îl constituie, în mod uzual, o sumă de bani, determinată sau determinabilă, numită penalitate. Ea poate fi stabilită fie global, fie procentual, în raport cu valoarea obiectului contractului la care se referă. Legea prevede în acest sens că clauza penală poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate (art. 624, alin. (3) CC).

În ipoteza caracterului contractual al clauzei penale, ea trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate impuse de lege pentru orice contract (act juridic civil): capacitatea părţilor, consimţământul, obiectul şi cauza.

Cât priveşte condiţiile de formă, este de subliniat că clauza penală întot­deauna trebuie să îmbrace forma scrisă, chiar dacă obligaţia principală pentru garantarea căreia a fost stipulată nu ar îmbrăca această formă. Nerespectarea formei scrise a clauzei penale este sancţionată cu nulitatea (art. 625 CC).

Fiind expresia principiului libertăţii contractuale, clauza penală prezintă o deosebită importanţă practică, deoarece se evită dificultăţile la evaluarea judiciară a prejudiciului, creditorul nefiind obligat să dovedească existenţa şi întinderea acestuia. Pentru a obţine plata sumei stabilită în clauza penală, este suficient ca creditorul să dovedească faptul neexecutării, executării necorespunzătoare sau tardive a obligaţiei. Suma de bani prevăzută în clauza penală se datorează în locul despăgubirilor care s-ar putea stabili pe cale judecătorească în cazul neexecutării, sau executării necorespunzătoare şi, îndeosebi, tardive a obligaţiei. Totodată, în literatura de specialitate s-a atenţionat că clauzele penale pot prezenta şi unele pericole, în cazurile când sunt impuse de către partea mai puternică a contractului. Astfel, s-a relevat că în contractele cu consumatorii, deşi aceste clauze nu sunt ilicite ca atare, ele pot fi recunoscute ca abuzive, de exemplu atunci când nu există reciprocitate în aplicarea lor de către părţi.

În contextul contracarării efectelor negative pe care le pot antrena clauzele penale în contractele de adeziune, menţionăm că, potrivit art. 718, alin. (1), lit. e) şi f) CC, sunt nule clauzele contractuale standard:

- privind evaluarea globală a dreptului utilizatorului la despăgubiri pentru prejudicii sau la despăgubiri pentru diminuarea valorii, dacă în cazurile reglementate valoarea globală depăşeşte prejudiciile sau di­minuarea valorii, care erau de aşteptat în condiţii obişnuite, sau dacă partenerului său de contract nu i se permite să dovedească că nu s-a produs nici un prejudiciu sau nici o diminuare a valorii ori că acestea sunt substanţial mai reduse decât valoarea globală;

- prin care utilizatorului i se promite plata unei penalităţi, dacă obli­gaţia nu este executată sau este executată cu întârziere, dacă întârzie plata sau dacă partenerul lui de contract reziliază contractul.

În literatura de specialitate au fost expuse mai multe opinii în ce priveşte natura juridică a clauzei penale:

- majoritatea autorilor francezi şi români califică clauza penală ca o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării obligaţiei de către debitor;

- clauza penală este un mijloc de garanţii a executării obligaţiei, pe carre îl are la îndemână creditorul;

- clauza penală esle un mijloc de evaluare anticipată a despăgubirilor la care dă naştere neexecutarea obligaţiei, dar şi un mijloc de garanţie a executării obligaţiilor, deci are o natură dublă,

- în legislaţia şi doctrina rusă, accentul se pune pe funcţia clauzei penale de garantare a executării obligaţiilor, această instituţie avându-şi sediul în Capitolul 23 al Codului civil intitulat "Asigurarea executării obligaţiilor".

În ceea ce ne priveşte, considerăm că clauza penală este o instituţie multifuncţională. Principalele funcţii ale clauzei penale sunt funcţia de garanţie, funcţia de evaluare, funcţia de sancţionare şi funcţia de stimulare.

Clauza penală îndeplineşte funcţia de garanţie, cât priveşte executarea obligaţiei principale, prin faptul că perspectiva consecinţelor neexecutării obligaţiilor contractuale îndeamnă pe debitor la executarea reală a contractului. Funcţia de garanţie se învederează mai pronunţat în situaţia în care cuantumul penalităţii este stabilit în mod corespunzător, într-o sumă care este cel puţin egală cu despăgubirile pe care debitorul ar fi obligat să le plălească în lipsa unei clauze penale.

Clauza penală are şi o funcţie de evaluare. După cum s-a remarcat mai sus, în literatura de specialitate se accentuează că clauza penală apare ca modalitate de evaluare convenţională anticipată a prejudiciului care poate fi cauzat ere ditorului prin neexecutarea obligaţiei şi, respectiv, a întinderii reparaţiei sub formă de despăgubiri pe care debitorul o datorează creditorului.

Clauza penală are şi o funcţie compensatorie (reparatorie), deoarece are menirea de a compensa prejudiciul suferit de creditor prin neonorarea obligaţiilor contractuale de către debitor.

Clauza penală are şi o funcţie de sancţionare, care rezultă din faptul că penalitatea se plăteşte independent de întinderea prejudiciului, putând să depăşească limitele acestuia, şi chiar în lipsa oricărui prejudiciu. Anume in scopul cominatoriu, părţile pot conveni asupra unei clauze penale mai mari

decât prejudiciul. În acest context, clauza penală poate fi privită şi ca o moda­litate a răspunderii civile contractuale, ca o "sancţiune pecuniară", o măsură de "pedeapsă privată".

Clauza penală are şi o funcţie de stimulare a debitorului la o conduită corec­tă. Făcând din plata penalităţii o consecinţă inevitabilă a încălcării obligaţiilor contractuale, clauza penală îşi învederează rolul său mobilizator, determinând părţile la executarea reală a contractelor. Ea este un stimul pentru executarea la timp şi în modul corespunzător a obligaţiilor contractuale.

Caracterele juridice ale clauzei penale

a)Clauza penală are un caracter accesoriu, astfel încât validitatea obligaţiei principale constituie o condiţie esenţială pentru existenţa clauzei penale. În acest sens, legea dispune că prin clauză penală se poate garanta numai o crean­ţă valabilă (art. 624, alin. (2) CC). Nulitatea sau stingerea obligaţiei principale se răsfrânge şi asupra clauzei penale conform regulii accesorium sequitur prin- cipalem. Astfel, dacă obiectul obligaţiei principale piere din caz de forţă ma­joră sau caz fortuit, se va stinge şi obligaţia debitorului de a executa prestaţia stipulată în clauza penală. Caracterul accesoriu al clauzei penale rezultă şi din scopul său: prin stipularea clauzei se urmăreşte executarea obligaţiei principa­le, şi nu încasarea penalităţilor. De reţinut că nulitatea clauzei penale însă nu atrage nulitatea obligaţiei principale.

b) Debitorul nu poale alege între executarea în natură şi plata sumei pre­văzută în clauza penală. Scopul clauzei penale este de a determina întinderea despăgubirii, şi nu crearea unei posibilităţi pentru debitor de a se degreva de obligaţia principală printr-o altă prestaţie - plata penalităţii. Această posibili­tate de a alege o are numai creditorul şi numai în cazul când obligaţia princi­pală devenită exigibilă nu a fost executată în natură de debitor.

c) În ceea ce priveşte cumulul penalităţilor cu executarea obligaţiei, regula este că creditorul nu poate cere concomitent executarea prestaţiei şi plata clauzei penale, cu excepţia cazurilor în care sunt stipulate penalităţi şi pentru executarea necorespunzătoare sau tardivă a obligaţiei (art. 626, alin. (1) CC). În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a rezer­vat expres acest drept la primirea executării (art. 626, alin. (3) CC).

d) Pentru a se putea aplica clauza penală, este necesar să fie întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri. Această cerinţă derivă din faptul că semnificaţia clauzei penale este evaluarea convenţionala a despăgubirilor datorate creditorului pentru neexecutarea contractului şi că ea reprezintă, de fapt, o modalitate a răspunderii civile.

Cât priveşte condiţia existenţei vinovăţiei, legea prevede expres că debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale (art. 624, alin. (5) CC). În cazul în care neexecutarea se datorează parţial unui caz fortuit sau dacă există alte împrejurări ce exonerează pe debitor de răspundere, cum ar fi, de exemplu, acţiunile culpabile ale creditorului care au contribuit la survenirea prejudiciului, instanţa de judecată va trebui să aprecieze în ce măsură debitorul este exonerat de răspundere, şi drept urmare, penalitatea se va aplica numai proporţional cu partea din obligaţie a cărei neexecutare se datorează vinovăţiei debitorului.

e)Creditorul obligaţiei cu clauză penală este un creditor chirografar, care vine în concurs cu ceilalţi creditori fără vreun drept de preferinţă faţă de cei lalţi creditori chirografari ai aceluiaşi debitor.

f)În ceea ce priveşte corelaţia dintre clauză penală şi despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei, potrivit art. 626, alin. (2) CC, ea poate fi exprimată prin mai multe modalităţi, şi anume:

- ca regulă generală, creditorul poate pretinde repararea prejudiciului în partea neacoperită prin clauza penală (clauza penală inclusivă)-,

- creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate (clauză penală alternativă);

- creditorul poate cere repararea prejudiciului peste penalitate, ceea ce înseamnă că se plăteşte atât penalitatea, cît şi suma integrală a despăgubirilor în mărimea prejudiciului suportat;

- creditorul poate cere doar penalitatea (clauza penală exclusivă).

g)Clauza penală are forţă obligatorie între părţile contractului şi, în principiu, se impune să fie respectată întocmai de instanţele de judecată, indiferent de faptul dacă este egală, mai mică sau mai mare decât prejudiciul. Insa, potrivit art. 630 CC, în cazuri excepţionale, luându-se în consideraţie toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La reducerea clauzei penale trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului. Totodată, legea prevede că nu se admite reducerea penalităţii în cazul în care aceasta a deja fost plătită. Deşi nu este expres prevăzut de lege, în caz de executare parţială, instanţa de judecată poate micşora cuantumul penalităţilor proporţional cu ce s-a executat.

De remarcat că reducerea în cazurile enunţate a mărimii penalităţilor constituie o facultate, dar nu o obligaţie a instanţei. Dacă instanţa decide să modifice mărimea penalităţii, ea trebuie să-şi motiveze decizia, ceea ce nu este cazul atunci când instanţa refuză s-o modifice. Instanţa este îndreptăţită să revizuiască clauza penală din oficiu, fără ca părţile să ceară acest lucru, în ve­derea protejării părţii slabe a contractului. Revizuirea clauzei penale de către instanţa de judecată constituie o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului în favoarea principiului echităţii.

Ţinem să menţionăm faptul că sistemele naţionale de drept au poziţii foarte diferite faţă de corelaţia dintre penalităţile prevăzute în clauza penală şi mărimea prejudiciului efectiv suportat de creditor şi posibilitatea modificării cuantumului penalităţilor de către instanţa jurisdicţională. Astfel, în majo­ritatea ţărilor dreptului continental, clauzei penale i se recunoaşte şi funcţia sancţionatoare alături de cea de compensare, instituindu-se uneori un control judiciar asupra clauzelor deosebit de oneroase. Conform acestei concepţii, dacă debitorul nu-şi onorează obligaţia asumată, creditorul este îndreptăţit la despăgubirile prevăzute de clauza penală, fără a trebui să dovedească exis­tenţa şi mărimea prejudiciului suferit. Pe de altă parte, legislaţiile sistemului common law refuză să recunoască validitatea clauzelor penale care stabilesc despăgubiri mai mari decât prejudiciul suportat. Principiile Unidroit în acest sens au propus o soluţie de compromis:

1.Dacă contractul prevede că debitorul ce nu şi-a onorat obligaţia va plăti o sumă anumită, această sumă va fi alocată creditorului indepen­dent de prejudiciul suportat efectiv.

2.Totuşi, indemnitatea poate fi redusă la o sumă rezonabilă, dacă ea este evident excesivă în raport cu prejudiciul rezultat din neexecutare (art. 7.4.13).

Legea prevede unele reguli speciale pentru cazurile pluralităţii debitorilor:

-în cazul în care obligaţia garantată este indivizibilă, dacă neexecutarea acesteia se datorează vinovăţiei unui debitor, penalitatea poate fi ceru­tă fie integral de la debitorul vinovat, fie de la fiecare codebitor pentru partea acestuia. In ultimul caz, fiecare codebitor are dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea;

-în cazul în care obligaţia garantată este divizibilă, penalitatea este de asemenea divizibilă şi curge doar împotriva codebitorului care nu a executat obligaţia, şi doar pentru partea din obligaţie la care acesta este ţinut. De reţinut că regula enunţată nu se aplică obligaţiilor solidare şi nici în cazul în care clauza penală a fost stipulată pentru a preveni plata parţială, iar unul din codebitori a împiedicat executarea integrală a obligaţiei. În acest caz, codebitorul este ţinut pentru intreaga penalitate, iar ceilalţi, corespunzător părţilor din obligaţie. In ultimul caz, fiecare codebitor ara dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea.

5. ARVUNA

Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea (art. 631, alin. (1) CC).

Înţelegerea cu privire la arvună, indiferent de suma ei, trebuie să fie întocmită în scris (art. 631, alin. (2) CC). Legea nu prevede nulitatea ca sancţiune pentru nerespectarea formei scrise a acestui act juridic, prin urmare, neîndeplinirea cerinţei în cauză va atrage consecinţele prevăzute în art. 211 CC.

Arvuna îndeplineşte mai multe funcţii:

a)Legea prevede că arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei (art. 632 CC). Prin această caracteristică arvuna îndeplineşte funcţia de plată. Astfel, in contractul de vânzare-cumpărare, dacă cumpărătorul execută obligaţiile sale, suma constituind arvuna se include în preţ. În acest sens, arvuna se aseamănă cu plata în avans. Pentru a evita eventualele confuziuni între aceste categorii juridice, legiuitorul a dispus că, în caz de dubii, suma plătită este considerată avans (art. 631, alin. (1) CC). Prin urmare, dacă din înţelegerea încheiată între părţi nu rezultă voinţa certă a părţilor de a îmbrăca suma în cauză în forma juridică de arvună, atunci suma plătită va fi calificată ca avans în contul plăţii preţului.

b)Arvuna îndeplineşte şi funcţia de confirmare a încheierii contractului, ceea ce rezultă chiar din definiţia legală a acesteia, enunţată mai sus.

c)Arvuna îndeplineşte funcţia de garanţie, care este cea principală. Legea dispune că dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care dat arvuna, aceasta rămâne celeilalte părţi. Dacă însă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei (art. 633, alin. (1) CC). Aceste reguli conferă ar­vunei un caracter sancţionator, apropiind-o de măsurile de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale. În acest context, arvuna se aseamănă cu clauza penală, dar se deosebeşte de ultima prin faptul că arvuna constă într-o prestaţie efectivă, pe când în cazul clauzei penale suma ce constituie penalitatea este numai promisă.

d) Arvuna îndeplineşte şi funcţia de compensare în ipoteza în care partea culpabilă de neexecutarea obligaţiilor contractuale este ţinută să repare pre­judiciile cauzate cocontractantului. În acest caz, prejudiciul va fi reparat în partea neacoperită prin plata arvunei (art. 633, alin. (2) CC).

Дата добавления: 2015-10-30