Tema 7. GARANŢIILE EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR 2 страница

De regulă, fidejusorul îşi exercită dreptul de regres după ce a plătit. Sunt însă cazuri când fidejusorul se poate îndrepta contra debitorul lui chiar îna­inte de a fi plătit:

- dacă fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată;

- dacă debitorul s-a obligat să-1 elibereze de fidejusiune într-un termen determinat, şi acesta a expirat (art. 1163, alin. (3) CC).

Fidejusorul pierde dreptul de regres împotriva debitorului, dacă acesta a plătit şi el datoria din cauza faptului că fidejusorul nu 1-a anunţat despre plata efectuată (art. 1163, alin. (2) CC). În acest caz, fidejusorul poate pretinde creditorului să-i restituie plata făcută pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză (a se vedea art. 1389-1397 CC).

Debitorul este obligat:

- să înştiinţeze de îndată fidejusorul, dacă a executat obligaţia garantată prin fidejusiune. În caz contrar, fidejusorul care a executat obligaţia îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului (art. 1165 CC);

- să-1 elibereze pe fidejusor de fidejusiune în cazul în care acesta s-a obligat la indicaţia debitorului principal sau dacă, în urma prestării fidejusiunii, are faţă de debitorul principal drepturi de mandatar, in baza dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri, dacă:

a) situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil;

b) urmărirea în justiţie a debitorului principal este îngreuiată considerabil după preluarea fidejusiunii din cauza schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;

c) debitorul principal este în întârziere cu îndeplinirea obligaţiei sale;

d) creditorul a obţinut o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie împotriva fidejusorului.

Dacă însă obligaţia principală nu este încă scadentă, debitorul principal poate să dea fidejusorului garanţii în loc să-1 elibereze (art. 1164 CC).

Fidejusorul este obligat, la rândul lui, să-1 introducă în cauză pe debitor, dacă se intentează o acţiune împotriva sa. În caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres a fidejusorului toate excepţiile pe care le ar fi putut opune creditorului (art. 1162 CC).

Raporturile dintre cofidejuşori

Legea prevede că, în cazul în care mai mulţi fidejusori au prestat fidejusiu­ne pentru acelaşi debitor şi pentru aceeaşi obligaţie, fidejusorul care a executat obligaţia are drept de regres contra celorlalţi fidejusori pentru partea fiecăruia dintre ei. În cazul insolvabilităţii unuia dintre fidejusori, partea acestuia se re­partizează proporţional între ceilalţi fidejusori (art. 1154 CC). Natura juridică a acţiunii în regres a fidejusorului plătitor este aceeaşi ca şi acţiunea în regres a codebitorului plătitor contra celorlalţi codebitori (art. 544 CC).

d. Raporturile în cadrul fidejusiunii multiple (indirecte)

Legea dispune că fidejusiunea poate fi prestată atât pentru debitorul prin­cipal, cât şi pentru fidejusor. Fidejusorul ulterior, care s-a obligat în privinţa îndeplinirii obligaţiei fidejusorului anterior, răspunde alături de acesta în acelaşi fel ca primul fidejusor alături de debitorul principal (art. 1149 CC).

2.6. Încetarea fidejusiunii

Fidejusiunea poate înceta pe calea rezilierii contractului (A); pe cale in­directă ca efect al stingerii, modificării sau preluării datoriei principale (B) sau pe cale directă, independent de obligaţia principală (C).

A. Pe lângă temeiurile pentru rezilierea contractului, prevăzute de regu­lile de drept comun (a se vedea art. 733-748 CC), legea prevede unele cazuri speciale de reziliere a acestui contract:

- dacă fidejusiunea s-a constituit pentru garantarea obligaţiilor viitoare sau nedeterminate ori dacă nu s-a stabilit un termen pentru fidejusiu­ne, fidejusorul are dreptul, după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii, să rezilieze contractul, cu un preaviz de 3 luni faţă de creditor, de debitorul principal şi de ceilalţi fidejusori;

- o fidejusiune stabilită pe termen poate fi reziliată după 5 ani cu respec­tarea unui termen de preaviz de 3 luni (art. 1166 CC).

B. Ţinând cont de caracterul accesoriu al fidejusiunii, ea poate înceta ca urmare a stingerii obligaţiei principale - fie prin plata făcută de debitor, fie prin alte modalităţi prevăzute de lege:

a) prin compensarea creanţelor reciproce ale debitorului şi creditorului (art. 651-659 CC). În acest domeniu, legea dispune că fidejusorul poate opune creditorului compensarea a ceea ce acesta din urmă datorează debitorului (art. 658 CC);

b) prin confuziune, adică prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţilor de debitor şi creditor. legea stipulează expres, că asemenea confuziune profită fidejusorului (ari. 660, 661 CC);

c) dacă creditorul, in baza unei înţelegeri cu debitorul, îl eliberează pe acesta de executarea obligaţiei (remiterea de datorie art. 662 CC)-,

d) în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate, când această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor (art. 1167, alin. (2) CC);

e) în cazul preluării datoriei garantate de către o altă persoană, dacă fi dejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor (art. 1167, alin. (3), art. 571 CC).

C. Pe cale directă fidejusiunea poate înceta în următoarele moduri:

a) o dată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată (art. 1170, alin. (1) CC);

b) în cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţa obligaţiei garantate, nu a intentat nici o acţiune contra fidejusorului (art. 1170, alin. (2)CC);

c) în caz de deces al fidejusorului (art. 1168 CC);

d) atunci când, din cauza creditorului, nu mai poate avea loc subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului faţă de debitor. Fidejusorul, in acest caz, este eliberat în măsura prejudiciului suferit (art. 1169 CC);

e) prin compensaţie intervenită între fidejusor şi creditor;

f) prin confuziunea dintre fidejusor şi creditor;

g) prin remiterea de fidejusiune, creditorul renunţând la garanţie.

3. GAJUL

3.1. Definiţia, reglementarea şi caracterele juridice ale gajului

Potrivit Codului civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj in cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj (art. 454, alin. (1) CC).

Potrivit unei alte definiţii legale, gajul este o garanţie reală în al cărei temu creditorul gajist poate urmări bunul gajat, având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate (art. 1, alin. (1) al Legii cu privire la gaj nr. 449-XV din 30.07.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 120 din 02.10.2001).

Sediul materiei se află în Capitolul V "Gajul" din Titlul IV "Alte drepturi reale" al Cărţii a Il-a "Drepturi reale" a Codului civil din 2002, Legea cu privire la gaj nr. 499/2001 şi în alte acte normative.

Raporturile în cadrul gajului sunt perfectate prin contract. În literatura de specialitate română contractul de gaj a fost definit ca acel contract prin care debitorul sau o terţă persoană remite creditorului sau unui terţ un bun mobil, corporal sau incorporal, în vederea garantării executării unei obligaţii.

a) Gajul este un contract accesoriu faţă de raportul obligaţional principal, întrucât nu are o existenţă de sine stătătoare. Soarta acestui contract depinde de soarta obligaţiei principale, pe care o garantează, conform regulii accesorium sequitur principalem. Prin gaj se poate garanta ori­ce obligaţie: pură şi simplă, sub condiţie, cu termen.

b) în funcţie de modul de formare, contractul de gaj poate fi real sau înre­gistrat. Gajul cu deposedare (amanetul) este un contract real, deoarece pentru naşterea obligaţiei este necesară remiterea efectivă a bunului. Legea prevede expres că, în caz de amanet, gajul apare în momentul transmiterii obiectului gajului, dacă în contractul de gaj nu este prevă­zut altfel (art. 466, alin. (3) CC).

Remiterea bunului se face, de obicei, direct creditorului gajist, dar se poate face şi unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist (art. 455, alin. (2) CC). Până la momentul remiterii bunului, dreptul real de garanţie care rezultă din contractul de gaj nu se naşte. în această ipoteză suntem în prezenţa unui antecontract, care constituie o promisiune că bunul gajat va fi remis. În caz de neexecutare, creditorul poate cere repararea prejudiciului.

Contractul de gaj fără deposedare (gajul înregistrat) face parte din cate­goria contractelor înregistrate. Codul civil prevede expres că gajul înregistrat apare în momentul înregistrării lui, conform normelor stabilite de Codul civil (art. 466, alin. (2).

c) Contractul de gaj este sinalagmatic (bilateral), deoarece,aşa cum se va arăta mai jos, el dă naştere obligaţlilor in sarcina ambelor părţi.

3.2. Clasificarea gajului

În primul rând, trebuie de menţionat că legea prevede două tipuri de gaj: gajul înregistrat (gajul fără deposedare) şi amanetul (gajul cu deposedare).

În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămâne în posesiunea debito­rului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist.

În cazul amanetării, obiectul gajului se transmite în posesiune creditoru­lui gajist sau unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, sigilat de către creditorul gajist, poate fi lăsat la debitorul gajist (art. 455 CC).

Există mai multe criterii de clasificare a gajului.

În funcţie de temeiul constituirii, gajul poate fi legal sau convenţional. Le gea dispune că gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului (art. 466 CC).

Gajul convenţional este atunci când părţile înseşi convin asupra necesită­ţii constituirii gajului.

Gajul este legal atunci când legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, în vederea garantării executării unei obligaţii.

Legea specifică creanţele din care se poate naşte gajul legal:

a) creanţele statului, pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale:

b) creanţele persoanelor care au participat la construcţia imobilelor;

c) creanţele care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească (art. 467 CC).

În funcţie de natura raporturilor juridice ce constituie obiectul gajului,

legea distinge următoarele categorii:

a) ipoteca - gajarea pământului, construcţiilor, altor imobile legate ne mijlocit de pământ, împreună cu terenul aferent necesar asigurării funcţionale a obiectului gajat sau cu dreptul de folosinţă a acestui teren. Constituie ipotecă şi grevarea chiriilor, prezente şi viitoare, pe care le produce un imobil;

b) ipoteca de întreprinzător - gajul întreprinderii care se extinde asupra întregului ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, asupra altor bunuri şi drepturi patrimoniale reflectate în bilanţul intreprinderii, dacă legea sau contraitul nu prevede altfel;

c) gajul mărfurilor care se află in circulaţie sau in proces de prelucrare

d) gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi in viitor.

3.3. Natura juridică

Problema locului instituţiei gajului în dreptul civil suscită discuţii în lite­ratura de specialitate. În decurs de mulţi ani, doctrinarii au polemizat referitor la natura juridică a gajului: este oare gajul un drept real sau o garanţie? Diferite sunt abordările şi în sistemele naţionale de drept. Astfel, în legislaţiile unor ţări, gajul este situat în compartimentele codurilor civile referitoare la dreptu­rile reale, iar în altele - în cele referitoare la garanţii. Această dualitate s-a re­flectat şi în evoluţia conceptului consacrat de legiuitorul nostru: în Codul civil din 1964, reglementările cu privire la gaj se aflau în capitolul XV: "Garantarea executării obligaţiilor", pe când în Codul civil actual, această instituţie este re­glementată în Capitolul V al Titlului IV al Cărţii a doua: "Drepturile reale".

Din această calitate a gajului rezultă două elemente definitorii care nu se exclud, ci se întrepătrund şi se completează reciproc, alcătuind conceptul de gaj, care este unul complex şi bivalent:

1. gajul este o garanţie. Gajul se instituie în legătură cu un alt raport juridic - raportul de bază, având menirea să asigure executarea cuvenită a acestuia. Pentru a se proteja contra unor eventuale riscuri, creditorul solicită afectarea unor bunuri pentru garantarea obligaţiei principale. Finalitatea ga­jului este sporirea gradului de siguranţă a creditorului că obligaţia va fi execu­tată. Creditorul obligaţiei principale, prin constituirea gajului, adaugă un nou raport obligaţional, făcând ca raporturile juridice să devină mai complexe, însă al doilea raport obligaţional are un caracter complementar; obligaţia se naşte doar în cazul în care debitorul obligaţiei garantate nu o execută în conformitate cu condiţiile acesteia. Atâta timp cât debitorul va executa obligaţia principală, dreptul de gaj comportă doar limitarea dreptului de proprietate al debitorului gajist asupra bunului; de regulă, este limitat dreptul de dispoziţie asupra bunului, iar în cazul gajului cu deposedare - şi drepturile de posesiune şi folosinţă. Însă, din momentul în care debitorul nu va executa obligaţia ga­rantată în modul stabilit, creditorul va putea exercita efectiv dreptul său de gaj, prin urmărirea bunului gajat în vederea satisfacerii creanţelor sale;

2. gajul este un drept real, adică un drept subiectiv în virtutea căruia ti­tularul poate să-şi exercite împuternicirile asupra unui bun, în mod direct şi nemijlocit.

Însă gajul este un drept real specific. Spre deosebire de alte drepturi reale (uzufructul, uzul şi abitaţia, servitutea şi superficia), gajul nu acordă beneficia­rului dreptul de a fructifica bunul. Chiar şi în cazul când bunul este transmis în posesia creditorului (gajul cu deposedare), creditorul are calitatea de detentor pre­car, debitorul păstrând calitatea de proprietar, cu efectele ce rezultă din aceasta.

După cum s-a arătat în literatura de specialitate, din calitatea de drept real al gajului rezultă anumite atribute, la care ne vom referi în continuare.

Titularul dreptului de gaj are dreptul de urmările, adică de a pretinde exercitarea dreptului de gaj, indiferent de faptul in mîinile cui se afla bunul, aceasta presupune subzistenţa gajului. In cazul transmiterii bunului de către persoana care a constituit gajul către un terţ, în virtutea legii, actului juridic sau succesiunii. Pentru subzistenţa dreptului de urmărire ce aparţine titula rului şi, respectiv, a gajului, nu este relevant dacă transmiterea a fost oneroasă sau gratuită ori dacă bunul a fost transmis printr-un act volitiv, prin succesiune, sau a ieşit din posesiune fără voia lui. Legea instituie unele excepţii de la această regulă:

- când creditorul gajist acordă debitorului gajist o autorizaţie de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj (art. 478, alin. (1) CC);

- când dobânditorul este de bună-credinţă, adică nu ştia şi nici n-ar fi trebuit să ştie de gaj. Dobânditor de bună-credinţă este prezumală persoana care:

a) dobândeşte bunuri grevate cu gaj sub formă de mărfuri care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare;

b) dobândeşte bunuri grevate cu gaj, a căror vânzare la licitaţie a losl anunţată în mijloacele de informare în masă, cu excepţia bunuri lor imobile şi a drepturilor asupra bunurilor imobile;

c) dobândeşte documente de plată, conosamente, acţiuni, titluri de creanţă, valori mobiliare grevate cu gaj, cotate la bursă (art. 486. alin. (3) CC);

- când bunul este dobândit de la persoana care îl înstrăinează în cadrul unei activităţi obişnuite (art. 59, alin. (2), lit. c) al Legii 449/2001). O aplicaţie a dreptului de urmărire îşi găseşte locul în reglementările privind amanetul. Potrivit legii, amanetul subzistă în cazul în care exercitarea posesiunii este împiedicată de un terţ, fără ca creditorul sa fi consimţit. Amanetul subzistă şi în cazul în care exercitarea posesiunii este întreruptă provizoriu prin remiterea bunului sau titlului către debitorul gajist sau către un terţ pentru evaluare, reparare, transformare sau ameliorare (art. 21 al Legii 449/2001).

Dreptul de urmărire presupune şi dreptul titularului de a revendica bunul gajat din mâinile oricui s-ar afla, inclusiv din posesiunea debitorului gajist. Acest drept rezultă din caracterul absolut al dreptului de gaj şi poate fi realizat după regulile generale privind revendicarea bunului din posesiunea nelegitimă a altuia. De asemenea, titularul dreptului de gaj poate cere înlăturarea încălcă­rilor ce afectează dreptul de gaj, care nu sunt legate de privarea de posesiune.

Titularul dreptului de gaj are dreptul de preferinţă, adică de a fi plătit din produsul realizării bunului gajat cu prioritate faţă de alţi creditori. Potrivit le­gii, consecutivitatea satisfacerii creanţelor ce decurg din câteva drepturi de gaj asupra unuia şi aceluiaşi bun se stabileşte în funcţie de consecutivitatea apariţiei drepturilor de gaj (art. 481, alin. (1) CC). În acest sens, după cum s-a remarcat mai sus, gajul înregistrat apare în momentul înregistrării sale, iar amanetul - în momentul transmiterii obiectului gajului, dacă în contractul de gaj nu este pre­văzut altfel. Creanţele creditorului gajist ulterior se satisfac numai după satisfa­cerea deplină a creanţelor creditorului gajist precedent. Însă, prin acord scris, creditorii pot conveni asupra modificării gradului de prioritate, astfel încât un creditor de grad inferior să poată să-şi satisfacă creanţa din bunul gajat înaintea creditorilor de grad superior (art. 481, alin. (2) şi (3) CC). Acest acord urmează a fi adus la cunoştinţa debitorului obligaţiei garantate (şi, eventual, debitorului ga­jist, când acesta este un terţ) şi produce efecte juridice numai după înregistrarea lui în registrul public în care este înscris gajul (art. 482 CC). O aplicaţie a dreptului de preferinţă este şi dreptul creditorului gajist de a fi satisfăcut în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru pieirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat, dacă pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel (art. 465 CC).

Titularul dreptului de gaj are dreptul să urmărească bunul gajat prin acţiuni­le sale proprii, indiferent de voinţa debitorului gajist. Astfel, titularul poate vinde el însuşi bunul gajat pentru a se îndestula din produsul obţinut din vânzare.

3.4. Condiţiile de validitate

Pentru constituirea gajului este necesar ca, pe lângă condiţiile generale de validitate a oricărui act juridic, să mai fie respectate anumite reguli spe­ciale care se referă: la subiecţii raportului de gaj (A), la obiectul gajului (B), la creanţa garantată prin gaj (C) şi la formalităţile ce trebuiesc îndeplinite pentru constituirea gajului (D).

A.Contractul de gaj se încheie între părţile contractante, care se numesc creditor gajist şi debitor gajist. Atît debitor gajist, cît şi creditor gajist poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale în ceea ce priveşte capacitatea de a incheia un act juridic.

Creditorul gajist este persoana obligaţiile faţă de care suni garantate prin gaj (art. 456, alin. (1) CC). Creditor gajist este persoana care deţine o creanţă garantată prin gaj.

Gajul poate fi constituit în favoarea unuia sau mai multor creditori. Plu­ralitatea creditorilor se poate naşte atunci când mai mulţi creditori deţin gaj asupra aceluiaşi bun în baza unui contract încheiat de către toţi creditorii sau de un reprezentant ce acţionează în numele lor, precum şi în cazul gajului ulterior, atunci când se constituie mai multe gajuri succesive, creditorii având diferit rang de prioritate.

Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj, care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri (art. 456, alin. (2) CC). De exemplu, debitor gajist poate fi întreprinderea de stat, căreia bunurile îi sunt conferite în gestiune operativă, cu condiţia obţinerii autorizaţiei Guvernului sau a autorităţii administrative competente (art. 3, alin. 4) al Legii nr. 146/1994 cu privire Ia întreprinderea de stat // Monitorul Oficial a! Republicii Moldova, nr. 2 din 25.08.1994).

Fiind un act juridic de dispoziţie, contractul de gaj poate fi încheiat numai de o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină. Ţinînd cont de prevederile art. 42 CC, asemenea contracte nu pot fi încheiate de către debitorul minor sau în numele lui, fără permisiunea prealabilă a autorităţii tutelare.

Debitor gajist poate fi atât debitorul obligaţiei garantate, cât şi un terţ. Raporturile între terţul-debitor gajist şi debitorul obligaţiei principale nu fac parte din raportul obligaţional de gaj. Terţul şi debitorul obligaţiei principale pot stabili prin acord condiţiile în care terţul garantează cu bunul său pentru obligaţiile debitorului, precum şi obligaţiile celui din urmă faţă de terţ, în cazul urmăririi bunului de către creditor. Lipsa unui astfel de acord nu afectează valabilitatea gajului; în cazul urmăririi bunului depus în gaj, terţul debitor gajist este îndreptăţit să pretindă debitorului obligaţiei principale recuperarea prejudiciului în baza reglementărilor în materia îmbogăţirii fără justă cauza.

B.Obiect al gajului poate fi orice bun, corporal sau incorporai, mobil sau imobil, consumptibil sau neconsumptibil, determinat individual sau generic. Nu pot constitui obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile (de exemplu, bunurile domeniului public) sau insesizabile (art. 457, alin. (2) CC).

Legea conţine o serie de prevederi speciale în materie de ipotecă:

- bunul ipotecat trebuie să fie determinat în mod expres;

- ipoteca asupra terenului se extinde şi asupra construcţiilor capitale amplasate pe acesta, dacă contractul nu prevede altfel;

- ipoteca asupra construcţiilor capitale, apartamentelor sau încăperilor izolate, situate pe terenul care aparţine unui terţ, se extinde asupra dreptului de folosinţă sau de arendă a terenului sau a cotei ideale res­pective;

- ipoteca se extinde asupra tuturor ameliorărilor bunului gajat;

- construcţia nefinalizată poate fi grevată cu ipotecă şi în cazul în care terenul nu aparţine cu drept de proprietate persoanei care efectuează construcţia, dacă la momentul constituirii ipotecii debitorul gajist de­ţine un drept de superficie (construcţie) asupra terenului pe care este amplasată construcţia (art. 18-19 ale Legii 449/2001).

Obiect al gajului poate fi o universalitate de bunuri - mai multe bunuri omogene (universalitate de fapt) sau chiar şi neomogene, dar considerate ca un tot întreg (universalitate de drept). Universalitatea de bunuri trebuie descrisă prin caracteristici de gen, astfel încât să permită, în orice moment, determinarea apartenenţei unui bun particular la categoria dată. Nu este necesară individuali­zarea părţilor ei constitutive. Se considera gajate in mărimea stabilită de contract toate bunurile care, conform particularităţilor de gen indicate in contract, pot fi atribuite la această universalitate. De exemplu, produsele fabricate de o rafinărie de petrol - benzină, motorină, păcură - vor fi grevate ca produse petroliere.

Gajul asupra unei universalităţi de bunuri subzistă şi se extinde asupra bu­nului de aceeaşi natură care îl înlocuieşte pe cel vândut în cadrul unei activităţi obişnuite. În cazul în care bunul vândut nu este înlocuit, în termenul stabilit de creditorul gajist, gajul se extinde asupra sumelor de bani provenite din vânzarea bunurilor gajate, dacă acestea pot fi identificate (art. 24 al Legii 449/2001).

Дата добавления: 2015-10-30