Prevederi legale 4 страница

Organele judiciare competente, când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, dispun desfiinţarea ei. Dacă la înlocuirea măsurilor preventive intervine o schimbare a temeiurilor care au determinat luarea lor, în cazul revocării nu mai există nici un temei care să justifice menţinerea acestora. Pot fi avute în vedere două situaţii şi anume: una în care constă că nu se justifică temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurilor preventive şi alta, când, în decursul procesului penal au dispărut aceste temeiuri. S-a exprimat opinia că, în situaţia când de la început măsura preventivă a fost luată cu încălcarea legii, revocarea (anularea) măsurii apare ca singura modalitate posibilă.

Atunci când se constată că au dispărut temeiurile care au impus luarea unei măsuri preventive, dar se descoperă alte motive de menţinere a acesteia, nu se va dispune revocarea, ci, menţinerea măsurii, dar cu condiţia unei noi motivări. În cazul când măsura preventivă a fost luată de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l informeze despre încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii.

Revocarea măsurii preventive este o instituţie prin care se poate reveni asupra măsurilor preventive, când temeiurile care au justificat luarea acestora au încetat. Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia (art.195 alin.2 C.pr.pen..).

Schimbarea ori dispariţia temeiurilor de drept şi de fapt ale unei măsuri preventive, reprezintă modificări apărute în cursul desfăşurării procesului penal şi care nu au existat în momentul luării măsurii preventive.

Rezultă că revocarea măsurilor preventive constituie un act prin care organul care a dispus măsura poate reveni asupra luării acesteia, revocând-o, dacă nu există vreun temei care să justifice menţinerea acesteia.

Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune poate fi revocată de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată (art.195 alin.2 C.pr.pen.).

La judecarea cauzei, instanţa din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultând opiniile acestora este în drept să dispună revocarea măsurii preventive, aplicate inculpatului. O nouă cerere de revocare a măsurii preventive poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta şi nu mai des decât peste o lună după ce încheierea precedentă privind această chestiune a întrat în vigoare, sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere (art. 329 alin.2 C.pr.pen.).

Revocarea măsurilor preventive este dispusă, în principiu, de organul judiciar care a luat măsura, dacă cauza se află în aceeaşi fază procesuală. Revocarea arestării preventive nu poate fi dispusă decât pe o durată nedeterminată, respectiv cu caracter definitiv, executarea măsurii arestării nefiind succeptibilă de întrerupere. O reluare a arestării după revocarea liberării provizorii este firească ţinând seama de natura juridică a liberării, care este o măsură de înlocuire a arestării inculpatului şi nu de încetare a acesteia, subzistând atât timp cât subzistă şi temeiul de arestare. Or, revocarea arestării preventive este o măsură de încetare a acesteia cu caracter definitiv, care este dispusă când au încetat condiţiile care au impus arestarea preventivă a inculpatului, operând punerea în libertate din oficiu şi în mod obligatoriu, pe durată nedeterminată a celui arestat.

Revocarea liberării provizorii pe cauţiune sau sub control judiciar.

În condiţiile legislaţiei procesual-penale în vigoare liberarea provizorie poate fi revocată dacă:

1. S-au descoperit fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;

2. Învinuitul cu rea - credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvârşit o noua infracţiune cu intenţie.

In cazul revocării liberării provizorii persoana este supusă arestării preventive.

Cauţiunea se restituie în cazul în care:

1. S-a revocat liberarea provizorie în temeiul prevăzut de art.193 alin.1 pct.1 C.pr.pen., adică s-au descoperit fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;

2. S-a constatat de judecătorul de instrucţie sau de instanţă că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;

3. Este dispusă încetarea procesului penal, scoaterea de sub învinuire, sau achitarea persoanei în cauză;

4. Este pronunţată o pedeapsă de către instanţa în fond prin hotărâre definitivă.

Cauţiunea nu se restituie în cazul revocării liberării provizorii în temeiul prevăzut art.193 alin.1 pct.2 C.pr.pen. - învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvârşit o nouă infracţiune cu intenţie.

În acest caz cauţiunea se trece la venitul bugetului de stat de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţă. Hotărârea de trecere a cauţiunii la venitul statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.

Încetarea de drept a măsurilor de preventive

Instituirea unor prevederi exprese privind încetarea de drept a măsurilor preventive, dovedeşte preocuparea legiuitorului nostru pentru găsirea unor modalităţi prin care să se împiedice privarea de libertate a unei persoane pe un timp nedeterminat, obligând organele judiciare să acţioneze cu operativitate pentru stabilirea întinderii răspunderii penale a infractorilor.

Spre deosebire de revocare, care implică o apreciere privind inexistenţa vreunui temei pentru menţinerea măsurii preventive, încetarea de drept a măsurii preventive constituie un obstacol legal în menţinerea ei, autoritatea în faţa căreia se află cauza fiind obligată, sub răspundere disciplinară sau chiar penală să pună de îndată în libertate pe cel reţinut sau arestat preventiv, ori să ridice de îndată obligaţia de a nu părăsi localitatea sau alte obligaţii impuse de controlul judiciar.

În timp ce revocarea măsurilor preventive este un act procesual a cărui oportunitate o apreciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurilor de prevenţie este un obstacol legal împotriva menţinerii acestora.

Aşadar, ori de câte ori legea prevede că măsura preventivă încetează de drept, organul judiciar este obligat să dispună desfiinţarea măsurii. Cazurile în care încetează de drept măsura preventivă sânt determinate de intervenirea, în cursul procesului, a unor obstacole în menţinerea măsurii sau în desfăşurarea procesului şi în soluţionarea cauzei fiind diferenţiate în raport de faza procesuală în care intervin.

Sistemul măsurilor preventive reglementat în C.pr.pen. este chemat să asigure buna desfăşurare a procesului penal, precum şi îndeplinirea tuturor sarcinilor propuse de justiţia penală. O dată ce aplicarea măsurilor preventive periclitează serios drepturile şi libertăţile omului, organele statului sânt obligate prin lege să controleze stricta respectare a prevederilor legislative privind aplicarea măsurilor preventive.

Măsura preventivă încetează de drept conform art.195 alin.5 C.pr.pen.:

a)la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;

b) în caz de scoatere de sub urmărire penală a persoanei, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;

c)în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.

Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei nonprivative de libertate.

În cazurile menţionate în art.195 alin.5 pct.1 C.pr.pen.- la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea, administraţia locului de reţinere sau de deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată.;

În cazurile menţionate în art.195 alin.5 pct.2, alin.6 C.pr.pen. - în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei, precum şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate procurorul, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa judecătoreasca, sânt obligaţi să transmită imediat copiile hotărârilor respective, administraţiei locului de deţinere a persoanei arestate, pentru executare.

Chestiuni complimentare la aplicarea măsurilor preventive

În cazul procesului penal, alături de măsurile procesuale cu caracter de constrângere, pot fi luate şi măsuri de ocrotire. Luarea măsurilor de ocrotire constituie expresia umanismului legislaţiei noastre, menită să apere persoanele care ar avea de suferit în urma luării unor măsuri de prevenţie privative de libertate sau a unor măsuri de siguranţă care implică restrângerea libertăţii persoanei.

Din această categorie a măsurilor procesuale fac parte acele măsuri care asigură o desfăşurare normală a urmăririi penale şi a examinării cauzei penale în instanţa judecătorească. De asemenea, măsurile procedurale au şi sarcina de a ocroti interesele societăţii şi ale participanţilor la procesul penal.

Actuala reglementare stipulează măsurile de ocrotire în art.189 C.pr.pen. În cazul în care persoana reţinută sau arestată, are sub ocrotirea sa minori, persoane recunoscute iresponsabile, persoane cărora li s-a instituit curatela sau persoane care datorită vârstei, bolii sau altor cauze au nevoie de ajutor, despre aceasta trebuie sa fie informată autoritatea competentă pentru a lua faţă de aceste persoane măsuri de ocrotire. Obligaţia informării privind aplicarea măsurii de ocrotire îi revine organului care a efectuat reţinerea sau arestarea preventivă.

Dispoziţiile organului de urmărire penală sau ale instanţei în vederea luării masurilor de ocrotire sânt obligatorii de executare pentru organele de tutelă şi curatelă, precum şi pentru conducătorii instituţiilor medicale sau sociale de stat. Organul de urmărire penală sau instanţa poate transmite minorii, persoanele iresponsabile sau cele de vârstă înaintată sub ocrotirea rudelor cu consimţământul acestora.

Persoana, a cărei avere a rămas fără supraveghere în urma reţinerii, arestării preventive sau arestării la domiciliu, are dreptul la supravegherea acestor bunuri, inclusiv îngrijirea si hrănirea animalelor domestice, asigurată de către organul de urmărire penală la cerinţa acestei persoane şi din contul ei. Dispoziţiile organului de urmărire penală sau a instanţei privitor la asigurarea supravegherii bunurilor şi îngrijirii lor este obligatorie pentru conducătorii respectivi ai instituţiilor statale. Aceleaşi măsuri de ocrotire se vor lua şi în privinţa persoanelor care se aflau sub ocrotirea părţii vătămate, a bunurilor şi domiciliului acestora. Privind măsurile de ocrotire luate, organul de urmărire penală sau instanţa informează neîntârziat persoana reţinută, arestată preventiv sau la domiciliu, precum şi alte persoane interesate.

Luarea măsurilor de ocrotire presupune existenţa cumulativă a două condiţii, şi anume:

1) în îngrijirea învinuitului sau inculpatului se află persoane care au nevoie de ocrotire;

2) în lipsa învinuitului sau inculpatului care urmează să fie privat de libertate, aceste persoane rămân fără nici o ocrotire.

Măsurile de ocrotire prevăzute de Codul de procedură penală nu trebuie confundate cu măsurile de ocrotire ce pot fi luate faţă de aceia care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar care nu răspund penal, precum şi faţă de cei care sânt expuşi să comită asemenea fapte, aceste măsuri având menirea de a educa minorii respectivi şi de a preveni săvârşirea de către aceştia a unor fapte prevăzute de legea penală.

Дата добавления: 2015-10-30