Prevederi legale. Reconstituirea nu este un procedeu de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă

Reconstituirea nu este un procedeu de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă, dar este analizată în acest context datorită faptului că reprezintă anumite aspecte comune cu cercetarea la faţa locului. Astfel reconstituirea se efectuează la locul infracţiunii şi urmăreşte stabilirea împrejurărilor şi condiţiilor în care a fost săvârşită.

În cursul cercetării şi judecării cauzelor penale se resimte nu o dată necesitatea reconstituirii faptei şi verificării pe cale experimentală a unor fapte şi împrejurări de fapt ce gravitează în jurul infracţiunii, sau a unor situaţii, activităţi, fenomene aflate în diferite relaţii cu cei care în diverse calităţi au participat la săvârşirea infracţiunii.

Mijlocul de verificare a condiţiilor în care s-au produs fapte şi împrejurări de fapt legate de infracţiunea săvârşită sau de cei care au participat la comiterea faptei într-o calitate ori alta, îl constituie procedeul probator cunoscut sub denumirea de reconstituire.

Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea participanţilor în proces, precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, considerând că este necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, pot proceda la reconstituirea, integrală sau parţială, a faptei la faţa locului, cu participarea făptuitorului, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor circumstanţe în care s-a produs fapta. Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări, filmări, fotografieri, întocmi desene şi schiţe (art.122 C.pr.pen.).

Reconstituirea poate fi definită ca o activitate de procedură penală, care constă în reproducerea experimentală a acţiunilor, faptelor şi fenomenelor ce au însoţit activitatea infracţională, în vederea stabilirii posibilităţii producerii sau perceperii anumitor fapte şi împrejurări în condiţii determinate de spaţiu şi timp şi obţinerii pe această cale a datelor necesare determinării veritabilităţii materialului probant existent în cauză, elaborării şi verificării acţiunilor de anchetă.

În scopul verificării şi precizării datelor ce au importanţă pentru cauza penală şi care pot fi reproduse în condiţiile efectuării unor experimente şi a altor activităţi de investigaţii, organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală (art.123 C.pr.pen.)

În baza dispoziţiilor art. 122 şi 123 C.pr.pen. putem face distincţie între reconstituire şi experiment:

1. Reconstituirea este efectuată la locul faptei, iar experimentul poate fi efectuat şi în alte locuri;

2. În cadrul reconstituirii este antrenat în mod activ făptuitorul, adică bănuitul sau învinuitul pe când la efectuarea experimentului, participă şi alţi sibiecţi ai procesului penal.

În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în efectuarea experimentului bănuitul, învinuitul, martorul, cu consimţământul acestora, specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace tehnice. La reconstituirea faptei şi în cadrul experimentului se interzic acţiuni care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau care le pun în pericol sănătatea.

Deşi faptele şi împrejurările ce pot fi reproduse pe cale experimentală sânt de o mare diversitate, din punctul de vedere al conţinutului lor, acestea ar putea fi aşezate în una din următoarele grupe:

1.În prima categorie ar putea fi incluse toate acele fapte, situaţii, activităţi, fenomene legate de mecanismul producerii infracţiunii, în vederea stabilirii împrejurării dacă în condiţiile determinate de loc şi timp puteau sau nu avea loc, iar în caz afirmativ, condiţiile în care s-au produs, dacă un anumit fapt, fenomen, putea produce un anumit rezultat etc.;

2.În cea de-a doua categorie ar putea fi grupate toate cele experimente prin mijlocirea cărora se verifică posibilităţile subiective de percepţie sau de efectuare a unor anumite activităţi, ale celor care în diverse calităţi au participat la săvârşirea infracţiuni sau prin care se verifică sinceritatea declaraţiilor acestora. Altfel spus, reproducerea pe cale experimentală a acestor din urmă împrejurări urmăreşte verificarea aptitudinilor de percepţie ale persoanelor.

Natura cauzelor şi a împrejurărilor care pot reclama efectuarea experimentului sunt extrem de variate. Criteriul după care organele de urmărire penală se pot călăuzi în alegerea împrejurărilor ce ar putea forma obiectul unui experiment, îl constituie natura circumstanţei, raportul în care se află cu fapta săvârşită, necesitatea şi importanţa reproducerii pe cale experimentală a unei anumite împrejurări.

Aşadar, rezultă că sfera împrejurărilor ce pot fi refăcute experimental, natura acestora sunt extrem de variate, urmând ca organul de urmărire penală, în raport cu criteriul mai sus enunţat, să decidă dacă împrejurările cauzei impun necesitatea unui experiment. Nu e îngăduită reproducerea acelor împrejurări care ar pune în pericol viaţa, sănătatea participanţilor la reconstituire sau ale altor persoane, avutul public ori privat sau care ar leza onoarea ori demnitatea persoanelor ori a acţiunilor a căror reproducere ar fi de natură a dezvălui fapte cu caracter intim.

Deci nu se pot executa trageri cu arme de foc în locuri publice, nu pot fi folosite materiale explozive sau incendiare pentru a se verifica experimental aptitudinea unor astfel de substanţe de a provoca o distrugere sau un incendiu, nu pot fi reproduse anumite scene legate de infracţiunile sexuale etc.

Avându-se în vedere dispoziţiile legale şi literatura de specialitate, experimentul poate fi definit ca o activitate de procedură penală şi tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea sau oricare fapt ce prezintă importanţă în cauză pentru a se stabili dacă fapta a avut ori putea să aibă loc în condiţiile date.

Experimentul nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor în care aceasta a avut loc, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la producerea unor urmări socialmente periculoase, ca săvârşirea unor noi infracţiuni, ceea ce evident este interzis.

Avându-se în vedere literatura de specialitate şi practica organelor de urmărire penală, pot fi determinate trăsăturile caracteristice ale experimentului-care o deosebesc de alte activităţi de urmărire penală şi tactică criminalistică, cum ar fi: cercetarea la faţa locului, expertiza, prezentarea pentru recunoaştere etc.:

1. în cadrul experimentului, organul judiciar percepe nemijlocit fenomenul, experienţa şi rezultatele lor;

2. în cursul experimentului, se pot reproduce şi verifica fapte, fenomene care nu lasă urme materiale. De exemplu, în cazul experimentului efectuat în scopul verificării posibilităţilor de a vedea sau de a auzi;

3. în cadrul experimentului, faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu cele adevărate;

4. experimentului, este, de fapt, o experienţă, este o încercare de a stabili pe cale experimentală posibilităţile de existenţă a faptelor ori fenomenelor.

Rolul şi locul reconstituirii şi experimentului pot fi definite în mod corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acestuia. Explicaţia frecvenţei acestor activităţi în practica organelor judiciare este dată de aportul însemnat pe care reconstituirea şi experimentul îl poate avea la justa soluţionare a celor mai variate aspecte legate de infracţiune sau de făptuitorul acesteia, sub un dublu aspect:

1. Ca mijloc de verificare a probelor obţinute prin cele mai variate activităţi şi mijloace de probă (cercetări la faţa locului, percheziţii, declaraţii ale învinuitului, declaraţii ale martorilor, ale părţii vătămate etc.);

2. Ca mijloc de obţinere a unor probe noi.

Дата добавления: 2015-10-30