|
Pe cauza penală nr.2007480091, în
învinuirea lui Savca Alexandru,
născut la 20.01.1973
în săvârşirea infracţiunii prevăzute
de art. 165 alin. (2) lit. „a”, „b”, „f” CP RM
Cauza penală nr. 2007480091, a fost pornita la data de 28.07.2007, în baza plîngerii cet. Obreja Elvira, după semnele constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute de atr. 165 alin. (2) lit. „a”, „b”, „f” CP RM
f.d._________
Pe parcursul urmării penale s-a stabilit că, în luna octombrie anul 2005, având scopul exploatării sexuale comerciale, prin înşelăciune, sub pretextul angajării la muncă, a recrutat şi transportat pe Obreja Elvira în Turcia, or. Ankara, unde prin folosirea torturii, tratamentelor inumane şi degradante pentru a asigura subordonarea persoanei, a fost impusă să acorde servicii sexuale, contra voinţei sale.
În cadrul urmăririi penale pe cauza penală nr. 2007480091, s-a stabilit că, Savca Alexandru, a mai săvârşit două infracţiuni similare în legătură cu ce la cauza penală descrisă mai sus au fost conexate cauzele penale nr. 2007480099 şi 2007480107, atribuindu-le numărul comun 2007480091.
Astfel, în vara anului 2004, având scopul exploatării sexuale comerciale, prin înşelăciune, a recrutat şi transportat în Turcia, or. Ankara pe Boldurat Anastasia, unde prin aplicarea violenţei fizice şi psihice a impus-o, să acorde servicii sexuale, contra voinţei sale.
Tot el în luna octombrie anul 2004, având scopul exploatării sexuale comerciale, prin înşelăciune, sub pretextul angajării la muncă, a recrutat şi transportat în Turcia, or. Ancara pe Cazacu Marina, unde a fost impusă să acorde servicii sexuale, contra voinţei sale fiind supusă torturii şi tratamentelor inumane.
f.d. ________
La data de 29.08.2007, Savca Alexandru, a fost recunoscut în calitate de bănuit şi în aceiaşi zi, a fost reţinut, în conformitate cu art. 166 CPP RM. La 02.09.2007, în privinţa lui Savca Alexandu a fost eliberată încheiere privind eliberarea mandatului de arest pe un termen de 10 zile. La 09.09.2007, încheierea judecătorului de instrucţie privind eliberarea mandatului de arest a fost atacată în Curtea de Apel, în baza la ce a fost eliberată decizia privind eliberarea provizorie sub control judiciar pe bănuitul Savca Alexandu. şi luarea obligaţiunii de a se prezenta la organul de urmărire penală.
f.d. ________
Vinovăţia lui Savca Alexandu, este confirmată prin următoarele probe:
Declaraţiile victimei Obreja Elvira, care a declarat că, în luna septembrie 2005, a hotărât să plece la muncă peste hotare, deoarece avea o stare financiară precară. Prin intermediul surorii, care a spus că, are o cunoscută care poate să o aranjeze în Turcia la o fabrică de încălţăminte, a făcut cunoştinţă cu Boldurat Anastasia, şi Savca Alexandru.
Savca Alexandru s-a prezentat ca reprezentantul unei firme ce produce încălţăminte în Turcia şi are posibilitate să o aranjeze la această fabrică, fiind remunerată lunar cu un salariu de 1000 dolari. Cazarea şi hrana din contul firmei. Pentru aceste servicii Obreja Elvira va achita din primul salariu suma de 500 dolari. Totodată a fost stabilit că, de perfectarea actelor se va ocupa Savca Alexandru.
Victima Obreja Elvira a menţionat că, toate acestea au fost spuse de către Savca Alex. şi confirmate de Boldurat Anastasia în or. Căuşăni, aflându-se în prejma magazinului alimentar, în timpul convorbirii fiind prezentă şi mama ei, Guţu Veronica, care poate confirma aceste lucruri. Astfel după această înţelegere a rămas că, Obreja Elvira va fi telefonată peste câteva zile şi va merge în mun. Chişinău, unde i se va perfecta paşaportul de străinătate. Totodată Savca Alex. i-a propus să mai caute fete, care doresc să muncească peste hotare.
După această discuţie Obreja Elvira întâlnindu-se cu vecina ei, cet. Cazacu Marina, i-a spus că pleacă la muncă peste hotare. Cazacu Marina a spus că, avînd o stare financiară grea, intenţionează să plece şi ea. Obreja Elvira i-a lăsat numărul de telefon al Anastasiei Boldurat şi Savca Alex.
În ce circumstanţe s-a întîlnit Cazacu Marina cu Savca Alex. ea nu cunoaşte. Dar aproximativ peste două zile Cazacu Marina cu Obreja Elvira, s-au întâlnit cu Savca Alex. în apropierea magazinului alimentar din or. Căuşăni, unde cu automobilul propriu, de culoare roşie Savca Alex. le-a transportat în mun. Chişinău, cazându-le în apartamentul închiriat de Savca Alex., Obreja Elvira nu a memorizat adresa, unde au fost cazate aproximativ două zile.
A doua zi, de către Savca Alex. şi o persoană necunoscută, au fost deplasate cu un microbus de culoare albă la o secţie de paşapoarte din mun. Chişinău, unde de către Savca Alex au fost perfectate paşapoartele de străinătate, în termen de o zi, pe numele lui Obreja Elvira şi Cazacu Marina. Adresa secţiei Obreja Elvira nu o cunoaşte.
După ce au fost primite paşapoartele, cu acelaşi automobil Savca Alex le-a transportat pe Cazacu Marina şi Obreja Elvira în Ucraina. Punct de trecere a frontierei, de unde au ieşit din ţară Obreja Elvira nu-l cunoaşte. Pe tot parcursul drumului paşapoartele lui Obreja Elvira şi Cazacu Marina se aflau la Savca Alex. La punctele de trecere a frontierelor, Savca Alex. se înţelegea cu vameşii. La aeroportul din or. Kiev, Ucraina Savca Alex. având paşapoartele de străinătate a procurat de la casă trei bilete: unul pe numele lui şi două pe numele lui Cazacu Marina şi Obreja Elvira. Atunci li s-au înmânat paşapoartele de străinătate, împreună cu biletele de avion. Savca Alex. le-a explicat lui Cazacu Marina şi Obreja Elvira, ce este necesar să spună la vama de la aeroport şi de cine o să fie întâlnite în aeroportul din Turcia.
În Turcia Obreja E. şi Cazacu M. au fost întâlnite de o persoană de naţionalitate turcă, care le-a înmânat câte 500 dolari şi după prezentarea acestei sume de bani la vama din aeroportul Istambul, banii predaţi li s-au luat. După punctul vamal au fost întâlnite de către Savca Alex., Boldurat Anastasia şi o persoană de naţionalitate turcă, pe nume Serdar.
Acel Serdar, cu automobilul propriu, le-a transportat la un hotel din or. Ankara, unde la acel moment se aflau mai multe fete de naţionalitate ucraineană şi rusă s.a. A doua zi de către Serdar au fost duse la un apartament, unde se aflau Boldurat Anastasia şi Savca Alex.
În prezenţa tuturor Serdar le-a declarat că au fost vândute de către Savca Alex. Pentru fiecare Serdar, i-a achitat lui Savca Alex. cîte 2250 dolari. Pentru aceşti bani ele sînt obligate să presteze servicii sexuale şi numai apoi vor pleca în ţară. Acelaşi lucru a fost explicat şi de către Savca Alex. cu ameninţări că, dacă nu vor acorda servicii sexule nu se vor mai întoarce în ţară.
Iniţial Obreja Elvira şi Cazacu Marina opuneau rezistenţă, la practicarea prostituţiei. Dar fiind influenţate psihic şi în urma aplicării sistematice a violenţei fizice de către Serdar au fost nevoite să practice prostituţia pe parcursul a unei luni.
f.d.________
Declaraţiile părţii vătămate Cazacu Marina care a declarat că, în luna octombrie 2004, a hotărât să plece la muncă peste hotare, deoarece avea o stare financiară foarte grea. Anume în acea perioadă s-a întâlnit cu vecina ei Obreja Elvira, care i-a spus că, cunoaşte un bărbat pe nume Alexandru şi o doamnă Anastasia, care i-a promis că o va aranja în Turcia la o fabrică de încălţăminte. Lunar va primi salariu 1000 dolari. Cazacu Marina, cu ajutorul lui Obreja Elvira s-a întâlnit cu Savca Alexandu, care i-a spus că, este reprezentantul unei firme de producere a încălţămintei. La moment este o lipsă de lucrători, de aceea poate să o aranjeze la această fabrică de producere a încălţămintei cu un salariu de 1000 dolari lunar, cu cazarea şi hrana din contul firmei. Pentru a ceasta Cazacu M. va achita doar 500 dolari din primul salariu. La fel, a fost stabilit că, de perfectarea actelor se va ocupa Savca Alex.
După această înţelegere a rămas ca Cazacu M. va fi telefonată peste cîteva zile şi va merge în mun. Chişinău, unde i se va perfecta paşaportul de străinătate. Peste aproximativ două zile Cazacu Marina şi Obreja Elvira, s-au întâlnit cu Savca Alex. în apropierea magazinului alimentar din or. Căuşenii. Savca Alex., cu automobilul propriu, de culoare roşie, le-a transportat în mun. Chişinău, cazându-le la un apartament închiriat de către Savca Alex. Adresa unde au fost cazate nu a memorizat-o, din motiv că nu cunoaşte bine mun. Chişinău.
În apartamentul dat Savca Alex., prin constrângerea fizică şi psihică, a impus-o să facă sex oral. A doua zi, Savca Alex. împreună cu o persoană necunoscută, le-au dus la o secţie de paşapoarte, adresa căreia Cazacu M. nu o cunoaşte.
La secţia de paşapoarte li s-au perfectat paşapoarte de străinătate, în termen de o zi, lui Elvira Obreja şi Marina Cazacu. Îndată ce au fost primite paşapoartele de străinătate, Savca Alex cu automobil propriu le-a transportat pe Cazacu M. şi Obreja E. în Ucraina. Punctul de trecere a frontierei prin care au ieşit din ţară, ea nu cunoaşte.
Pe tot parcursul drumului paşapoartele lui Obreja E. şi Cazacu M. se aflau la Savca Alex. În Ucraina la aeroportul din or. Kiev, Savca Alex. având paşapoartele de străinătate a procurat de la casă trei bilete: unul pe numele lui Savca Alex, şi două pe numele lui Cazacu M. şi Obreja E., doar atunci li s-au înmânat paşapoartele împreună cu biletele de avion. Savca Alex.. i-a explicat lui Cazacu M. şi Obreja E., ce trebuie să spună la vama de la aeroport şi de către cine vor fie întâlnite în aeroportul din Turcia.
În Turcia, Obreja E. şi Cazacu M. au fost întâlnite de o persoană de naţionalitate turcă, care li-a înmânat cîte 500 dolari. După prezentarea acestor bani la vama din aeroportul Istambul, banii predaţi li s-a luat. Peste punctul vamal au fost întâlnite de Savca Alex., Boldurat Anastasia şi o persoană de naţionalitate turcă, pe nume Serdar.
Acel Serdar, cu automobilul propriu, le-a transportat la un hotel din or. Ankara, unde la acel moment se aflau mai multe fete de alte naţionalităţi. A doua zi, de către Serda,r au fost duse la un apartament, unde la acel moment se afla Boldurat Anastasia şi Savca Alexandru.
În prezenţa tuturor Serdar le-a declarat că au fost vândute de către Savca Alex. Pentru fiecare Serdar, i-a achitat lui Savca Alex. cîte 2250 dolari. Pentru aceşti bani ele sînt obligate să presteze servicii sexuale şi numai apoi vor pleca în ţară. Acelaşi lucru a fost explicat şi de către Savca Alex. cu ameninţări că, dacă nu vor acorda servicii sexule nu se vor mai întoarce în ţară.
Iniţial Obreja Elvira şi Cazacu Marina opuneau rezistenţă, la practicarea prostituţiei. Dar fiind influenţate psihic şi în urma aplicării sistematice a violenţei fizice de către Serdar au fost nevoite să practice prostituţia pe parcursul a unei luni.
f.d.________
Declaraţiile martorului Guţu Veronica Mihai, care a declarat că, în luna septembrie 2005, fiica ei Obreja Elvira a hotărât să plece la muncă peste hotare, deoarece avea o stare financiară grea. Prin intermediul fiicei ei Cojocaru Irina, Elvira a făcut cunoştinţă cu Boldurat Anastasia. Peste câteva zile ea, împreună cu fiica ei Obreja E., s-au întîlnit cu Boldurat Anastasia şi Savca Alex. Întâlnirea a avut loc în preajma magazinului alimentar din or. Căuşeni, ce se află la o distanţă nu prea mare de casa lor.
La această întâlnire ea şi a făcut cunoştinţă cu Savca Alex. care s-a prezentat că este reprezentantul unei firme producătoare încălţăminte din Turcia, şi deoarece firma are necesitate de noi lucrători, el are posibilitatea să o aranjeze la această firmă, având un salariu lunar de 1000 dolari, cazarea şi hrana le este oferită din contul firmei. Totodată, Alex. Savca a spus că, pentru acest serviciu Obreja Elvira, din primul salariu va achita suma 500 dolari. La fel a fost stabilit că, de perfectarea actelor se va ocupa Savca Alex. Astfel după această înţelegere a rămas că, Obreja Elvira va fi telefonată şi va pleca în la Chişinău pentru perfectarea paşaportului de străinătate. Aceste lucruri au fost confirmate de Boldurat Anastasia. Celelalte circumstanţe referitor la perfectarea actelor şi organizarea plecării, Guţu Veronica, nu cunoaşte nimic. Dar a declarat că, după ce Obreja Elvira s-a întors de peste hotare, ea i-a povestit că, ajungând în Turcia a fost vândută de Savca Alex. la o persoană de naţionalitate turcă, pe nume Serdar, care, prin aplicarea violenţei, le-a impus să practice prostituţia.
f.d.________
Declaraţiile martorului Cojocaru Irina, care a declarat că, în luna octombrie 2004 ea se plimba cu mama ei Guţu Galina, prin piaţa din or. Căuşeni, unde s-a întâlnit cu Boldurat Anastasia, pe care o cunoaşte de mai mult timp. Din discuţie, a înţeles că, Boldurat A. la moment concubinează cu o persoană de naţionalitate turcă. Prin intermediul acestei persoane Boldurat A. are posibilitate să o angajeze pe sora ei la o fabrică de încălţăminte din Turcia. Ea şi i-a dat datele surorii ei, Obreja Elvira lui Boldurat Anastasia, care ştia că, dorea să plece peste hotare la muncă. Despre faptul că, ulterior Obreja E. a fost vândută în Turcia de un cunoscut de a lui Boldurat A. pe numele Savca Alex., unde a fost impusă să practice prostituţia, ea a aflat ulterior de la Obreja Elvira.
f.d._________
Declaraţiile martorului Guţu Tatiana, care a declarat că, în vara anului 2005 ea prin intermediul lui Boldurat Anastasia a plecat în or. Ankara, Turcia, unde binevol a practicat prostituţia, la persoana de naţionalitate turcă pe nume Serdar. Ea, aflându-se în Turcia, a observat că, verişoara ei Obreja Elvira sistematic era maltratată şi impusă contra voinţei sale să practice prostituţia. Guţu Tatiana s-a întors în ţară, iar lui Obreja Elvira cet. turc Serdar nu-i permitea să se întoarcă în Moldova deoarece permanent îi amintea că, are datorie faţă de el şi anume ea trebuie să lucreze pentru banii pe care el i-a dat lui Savca Alex.
f.d.________
Declaraţiile martorului Boldurat Maria, care a declarat că este mama lui Boldurat Anastasia. Pe cet. Savca Alex. îl cunoaşte de mai mult timp şi anume din momentul cînd Savca Alex. personal a mers cu ea la Oficiul Stării Civile din or. Căuşeni pentru ca ultima să-şi schimbe numele de familie, deoarece el se ocupa de perfectarea actelor fiicei sale Boldurat Anastasia, şi a spus că, este necesar ca, Bordeian Lidia să-şi schimbe numele de familie, pentru perfectarea mai rapidă a actelor fiicei sale. De faptul că Savca Alex. ulterior a vândut-o pe fiica ei la persoana de naţionalitate turcă pentru a practica prostituţia, Boldurat Anastasia, a aflat de la fiica ei.
f.d.________
Declaraţiile martorului Scutari Ala, care a declarat că, în luna noiembrie 2006, ea binevol a hotărât să plece în Turcia pentru a practica prostituţia şi din discuţia cu verişoara ei Neguţă Iulia, a înţeles că, Iulia are un cunoscut pe nume Savca Alex. care organizează plecarea fetelor în Turcia pentru practicarea prostituţiei. Peste puţin timp Neguţă Iulia i-a adus 100 dolari şi i-a spus că, aceşti bani i-au fost daţi de către Savca Alex. pentru ca ea să se prezinte la secţia de paşapoarte din Hînceşti, unde să-şi perfecteze paşaportul de străinătate.
După ce şi-a perfectat paşaportul de străinătate, împreună cu verişoara ei, Neguţă Iulia, s-au întâlnit cu cet. Savca Alex., care le-a dat biletele de plecare în Turcia. Tot el le-a condus la aeroportul din Chişinău, unde le-a explicat cum să se comporte şi la aeroportul din Istambul vor fi întâlnite de o persoană de naţionalitate turcă, pe nume Serdar, care este proxenet în Turcia.
Scutari Ala a declarat că, fiind întâlnite la aeroport de către cetăţeanul turc Serdar, dânsul le-a declarat că i-a plătit lui Savca Alex. câte 1000 dolari pentru fiecare, de aceea ele sînt obligate să presteze servicii sexuale pînă îi vor întoarce această sumă de bani. Despre acest lucru Savca Alex. nu li-a comunicat iniţial.
f.d.________
Procesul verbal de examinare a paşaportului de străinătate din 19.08.2007 pe numele cet. Savca Alex.
f.d.________
Răspunsul la interpelarea dată Comisariatului de poliţie Transport Aerian.
f.d. ________
DVD-R cu imprimarea:
- Procesul verbal de audiere a victimei Obreja Elvira, din 29.07.2007
- Procesul verbal de audiere a victimei Boldurat Anastasia, din 30.07.2007
- Procesul verbal de audiere a martorului Cojocaru Irina, din 03.08.2007
- Procesul verbal de audiere a martorului Guţu Tatiana, din 04.08.2007
- Procesul verbal de audiere a martorului Scutari Ala, din 05.08.2007
- Procesul verbal de audiere a martorului Guţu Veronica, din 06.08.2007
f.d. ________
Дата добавления: 2015-10-30; просмотров: 107 | Нарушение авторских прав
<== предыдущая страница | | | следующая страница ==> |
Consilier juridic de rangul II _______________ Munteanu Grigore | | | Circumstantele atenuante conform art. 76 CP al R.M nu au fost stabilite. |