Prevederi legale

Consideraţii generale

Efectuarea activităţilor de urmărire penală au un rol deosebit de important în realizarea scopului procesului penal înscris în art. 1 a Codului de procedură penală.

Atingerea acestui scop nu se realizează întotdeauna prin trimiterea învinuitului în judecată. Organul de urmărire penală, pe baza probatoriului poate ajunge şi la alte concluzii, care demonstrează fie lipsa de vinovăţie a celui în cauză, fie existenţa unor împrejurări de natură a împiedica tragerea la răspundere penală, situaţii care stingerea procesului penal are loc în faza de urmărire penală.

Codul de procedură penală instituie trei modalităţi în care procesul penal se stinge în faza de urmărire penală:

- scoaterea persoanei de sub urmărirea penală;

- încetarea urmăririi penale;

- clasarea cauzei penale.

Încetarea procesului penal la etapa urmăririi penale se întâlneşte mult mai des, decât la etapa judecăţii. Aceasta se explică prin faptul, că instanţa de judecată încetează cauza, de regulă, numai în acele cazuri, când organele de urmărire au comis o greşeală neîncetînd la timp procesul.

Numai în puţine cazuri temeiurile de încetare procesului penal apar deja după transmiterea dosarului instanţei de judecată (acte de amnistie şi de graţiere, expirarea termenilor de prescripţie, decesul învinuitului, etc). Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale s-au la terminarea acesteia se poate constata existenţa situaţiilor în care procurorul la propunerea organului de urmărire penală, sau din oficiu, dispune după caz, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăriri sau clasarea cauzei penale. Soluţiile enunţate mai sus pot fi date atât pe parcursul urmăririi penale cât şi la terminarea acesteia.

Subliniem şi faptul că scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale şi clasarea sunt soluţii care nu au caracter definitiv, fiind aplicabil numai hotărârilor judecătoreşti nu şi ordonanţelor procurorului. Caracterul nedefinitiv al soluţiilor ce pot fi date în cursul urmăririi penale este relevat şi de posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată în caz de redeschidere.

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală

Scoaterea de sub urmărirea penală este prevăzută în capitolul V, titlul I, Partea specială, art. 284 C.P.P. şi constă în activitatea procedurală prin care urmărirea penală este întreruptă, de regulă, definitiv dacă se constată existenţa unuia din cazurile care exclud urmărirea penală.

Scoaterea persoanei bănuite sau învinuite de sub urmărire penală constituie o hotărîre prin care se reabilitează această persoană, dacă soluţia se referă la toate capetele de acuzare. Această soluţie se aplică numai în faza de urmărire penală, în faza de judecată pentru asemenea temeiuri se dispune achitarea persoanei.

Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un cap de acuzare (alin. 2 al art. 284 din CPP).

Temeiurile scoaterii de sub urmărire penală:

1.Fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit.

Acest temei include două situaţii:

- cînd se stabileşte că infracţiunea este săvîrşită de o altă persoană şi se exclude faptul participării bănuitului sau învinuitului la comiterea acestei infracţiuni;

- cînd nu sunt probe suficiente pentru a pune sub învinuire persoana bănuită şi au expirat toate termenele prevăzute la alin. 2 al art. 63 din C.P.P. sau în privinţa învinuitului nu sunt suficiente probe ca să se întocmească rechizitoriul şi a expirat termenul de prescripţie prevăzut de art. 60 din CP.

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care se constată că fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit, în cazurile prevăzute în punctele 1, 2 şi 3 a art. 275 C.P.P. şi anume:

1) nu există faptul infracţiunii;

2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană juridică.

2.Nu există faptul infracţiunii, este un temei ce include situaţii în care evenimentul (decesul unei persoane) există, dar nu este rezultatul unei fapte umane, ci al unor factori naturali sau al acţiunii persoanei decedate (sinucidere, accident de muncă). Acest temei include şi situaţii cînd din eroare se sesizează organele judiciare, despre săvîrşirea unei infracţiuni.

Potrivit art. 51 CP fapta prejudiciabilă săvîrşită este temei real al răspunderii penale, iar inexistenţa faptei exclude răspunderea penală şi, respectiv, exclude pornirea şi desfăşurarea urmăririi penale, adoptîndu-se după pornire o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală. Constatarea unei situaţii care se încadrează în temeiul arătat exclude urmărirea penală, precum şi oricare alte feluri de răspudere juridică (de ex: civilă, administrativă, disciplinară).

3. Fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune, este un temei ce rezultă din principiul legalităţii încriminării, prevăzut de art. 3 CP, fapta săvîrşită nefiind prevăzută de legea penală, nu este infracţiune şi nu atrage răspunderea penală.

În cursul urmăririi penale se poate constata existenţa unuia din cazurile prevăzute în art. 275 alin.1 pct. 1-3, al C.P.P., care exclud urmărirea penală. Intervenirea acestor situaţii determină scoaterea de sub urmărire penală, soluţie care este corespunzătoare celei de achitare pronunţată de instanţă în cursul judecăţii. Instituţia scoaterii de sub urmărire penală poate fi dispusă în orice cauză penală, indiferent dacă persoana a fost sau nu pusă sub învinuire.

4. Fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, este un temei de neîncepere a urmăririi penale şi tot odată un temei de scoatere de sub urmărire penala, în cazul cînd urmărirea penală a fost începută. În acest caz există o anumită faptă a unei persoane, dar care nu se încadrează într-o componenţă concretă a infracţiunii. Componenţa de infracţiune este temeiul juridic al răspunderii penale, potrivit art. 51 din CP, dacă în urma administrării probelor se constată că faptei concrete îi lipsesc anumite elemente sau semne, care permit calificarea acestora drept o infracţiune şi nu este posibilă schimbarea încadrării juridice într-o altă infracţiune şi în acest caz urmează să se dispună soluţii ce constau în reabilitarea persoanei (bănuitului sau învinuitului), dacă această faptă nu poate fi calificată drept contravenţie.

Lipsa unor semne ale laturii obiective, laturii subiective sau ale subiectului infracţiunii se constată prin probele administrate faţă de o persoană concretă (bănuit, învinuit) ce impune scoaterea de sub urmărire a acesteia, fapt care nu exclude continuarea urmăririi penale în vederea stabilirii făptuitorului infracţiunii.

Ca şi în cazul încetării urmăririi penale, pentru scoaterea de sub urmărire nu este suficient să intervină numai cauza respectivă de împedicare a exercitării acţiunii penale, fiind necesară şi existenţa învinuitului sau inculpatului în cauză. Neîndeplinirea condiţiei atrage clasarea cauzei.

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală mai are loc dacă există cel puţin unul din cazurile, care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute în art. 35 C.P. şi anume atunci cînd:

- fapta este săvîrşită în condiţiile legitimei apărări conform art. 36 CP;

- fapta este săvîrşită în scopul reţinerii infractorului conform art. 37 CP;

- fapta este săvîrşită în condiţii de extremă necesitate conform art. 37 CP;

- fapta este săvîrşită în urma constrîngerii fizice sau psihice conform art. 39 CP;

- fapta constituie risc întemeiat conform art. 40 CP.

La stabilirea unui temei din cele menţionate se dispune scoaterea de sub urmărire penală. Nu se admite scoaterea de sub urmărire penală pentru alte temeiuri decît pentru cele menţionate la al. 1 al art.284 CPP.

Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un capăt de învinuire. Deci scoaterea de sub urmărire poate fi totală (stingerea în întregime a procesului penal) sau parţială (în raport cu faptele şi persoanele). Prin scoaterea de sub urmărire penală integral încetează calitate de bănuit sau învinuit. Scoaterea de sub urmărire penală parţial constituie o schimbare a învinuirii potruvit art. 283 al. 2 CPP.

Competenţa scoaterii de sub urmărire penală o are procurorul care, dispune luarea măsurii prin rezoluţie din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală. Ofiţerul de urmărire penală are obligaţia să înainteze procurorului fără întîrziere propunerea privind ascoaterea de sub urmărire penală a unei persoane bănuite sau învinuite, dacă din probele administrate rezultă această soluţie. Procurorul care conduce urmărirea penală, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, în cazul în care constată temeiurile prevăzute în alin. 1 şi 2 a art. 284 C.P.P. prin ordonanţă motivată, dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală. Procurorul care exercită nemijlocit urmărirea penală, conform art. 270 CPP, dispune scoaterea de sub urmărire penală a persoanei bănuite sau învinuite cînd din probele acumulate rezultă soluţia respectivă.

În cazul în care procurorul dispune scoaterea persoanei de urmărire, el restituie dosarul organului de urmărire penală, cu rezoluţia de a continua urmărirea penală, fixând termenul efectuării acesteia.

Încetarea urmăririi penale

Încetarea urmăririi penale este reglementată de capitolul V, titlul I, Partea specială art. 285 C.P.P., care se poate lua în orice moment al fazei de urmărire penală, dacă se constată existenţa unei circumstanţe prevăzute în art. 275 C.P.P., precum şi în cazul în care se constată că:

- plângerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat, în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;

- există cel puţin una din cauzele, prevăzute în art. 35 din C.P., care înlătură caracterul penal al faptei;

- persoana nu a atins vârsta la care poate fi trasă la răspundere penală;

- persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical;

- există o hotărâre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri.

În cazurile în care fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie administrativă, urmărirea penală încetează cu trimiterea cauzei la organul competent pentru a examina contravenţia.

Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale, dacă se constată existenţa temeiurilor arătaţi mai sus şi poate fi aplicată numai în privinţa unei persoane sau în privinţa unei fapte.

Pentru încetarea urmăririi penale se înaintează procurorului cauza penală cu propunerile organului de urmărire penală. Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală.

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă: date cu privire la persoana şi fapta la care se referă încetarea, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea şi elementele prevăzute în art. 255 C.P.P.

La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, ia totodată măsurile necesare pentru:

- revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;

- restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzute de lege.

Copia de pe ordonanţa de încetare a urmăririi penale se înmânează persoanelor interesate, explicîndu-li-se modul şi termenul de atac. Procurorul, dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau dacă a dispus încetarea parţial, restituie dosarul organului de urmărire penală, cu rezoluţia de a continua urmărirea şi cu indicarea termenului pentru efectuarea acesteia.

Дата добавления: 2015-10-30