Dacă vrei să distrugi un popor, nimiceşte-i sau falsifică-i adevărata memorie colectivă! 4 страница

Şi nu a fost să moară conducătorul neamului get cînd au vrut răii ci atunci cînd s-a terminat caierul cum spune diacul în tăbliţa 44.,,Ieri, în cetatea getă s-a făcut itros şi s-a cerut de la Sarmis să dea totul pentru conducătorul bolnav cum este scris de către diac. Zoe se teme că azi a venit ziua judecăţii cum spune poetul pentru cel care ieri era grav bolnav. Toată seara trecută a aiurit iar azi au zis că s-a terminat caierul iar capul părintelui a fost răpus. Astfel Zoe i-a spus preotului Ilo să-l încalţe pentru ultimul drum şi să aibă grijă de fratele său mai mare. În română avem cuvîntul busta cu sensul de putere ascunsă, pe neaşteptate. Moartea lui boeri Bisto a fost anunţată de adunarea cetăţii geţilor iar dispariţia falnicului get a lăsat în urma sa un mare gol dar şi mulţi înciudaţi.

Strabon(63 î.e.n. – 26 e.n.) scrie în Geografia la Vll,11 despre geţi şi conducă- torul lor că:,,Boerobista, get de neam, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Şi, prin muncă necontenită prin cumpătare şi disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare şi să supună geţilor toate popoarele din vecinătate. Ba chiar romanii încep să se neliniştească, cînd l-au văzut trecînd cu îndrăzneală peste Istru şi să devasteze Tracia pînă în Macedonia şi Iliria, să pustiească pe celţii amestecaţi cu tracii şi cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir şi poporul tauriscilor”.

După 1900 de ani nişte secături române, slujitori credincioşi ai celor ce ne-au vrut şi ne vreau numai răul, aduc pe capul neamului mioritic,,tracismul” ca o nega-re directă a continuităţii de neam dintre vechii geţi şi românii de astăzi, obrăz-ni-cindu-se peste tot că vajnicul mato boero Bisto a fost trac şi toţi cei de la nordul Istrului erau traci şi punct. De dragi ce-mi sînteţi şi eu v-aş trage în cap o ploaie de pumni pînă veţi pune punct acestei sminteli.

Bezine – mato ( 44 – 30? î.e.n), cel care l-a urmat pe Bisto, a avut de înfruntat o situaţie foarte grea(tăbliţa 45). Scăpaţi de strînsoarea falnicului get, mulţi nobili s-au stricat în apucături mişele ajungînd să necinstească sfînta cetate a Sarmisetuzei. A încercat să facă pace cu murdara Roma dar solia trimisă a fost găbjită de aceşti nemernici şi pusă la popreală. Nici falnicii oşteni geţi nu-şi mai găseau vrednicia faptelor din trecut. Cu toată vitregia vremilor Bezino ştie că trebuie să diriguiască neamul străbun al geţilor pe drumul destinului lăsat de Moş Arimin şi luminat de Sarmise.,,Conducătorul Bezine, uns ca leu ocrotitor, a spus că a visat cum neamul nobil al geţilor trebuie să se adune în jurul sfîntului Zabelo, să-i pese de sine pentru că stă în cetatea getă a lui boeri Bisto. Neamul se îmbată şi se bate rău iar cei cu stare se duelează ca fiul lui Coe Sobo. Eu am încercat să-l iau pe Ilo să fie cu mine la Roma şi să cerem să dea drumul solilor noştri din captivitate. La Atena, am dosit la Sifo arme strînse cu ţîrîita la îndemnul nostru, pe care boeri Bisto le-a lăsat cîndva. Cu acest gînd strigat de Zamolsei, comandantul militar Onero şi soţii săi s-au unit în jurul cetăţii geţilor. Sfîntul Dionise a spus că pentru a merge pe drum cu o osie pătrată, trebuie încercată orice metodă”. Pe tăbliţă sus, se vede portretul lui Bezina iar pe chenar sînt mai multe simboluri cultice. În partea de jos se văd îngerul, capul de bour cu crucea sub el iar un get ţine în mînă steagul strămoşesc.

Orilieo – mato, conducător al neamului geţilor(30? – 20? î.e.n.) i-a şonţit rău pe galii/galaţii lui Monsiro Dimpo stabiliţi pe undeva prin sudul Moldovei, dar bucuria victoriei şi aburii beţiei au pierit în faţa frigului care l-au îndurat dormind sub cerul liber. Cum aveau şi ceva glagorie în tărtăcuţă nu s-au făcut de rîs urlînd la lună. L-a trimis în solie pe scumpul Cozon la sciţii cei mişei din cetatea Gramio iar el va veni din urmă să cerceteze oarecare pricini şi să hotărască pe loc precum un om plin de înţelepciune. Tăbliţa 46 arată că influenţa statului geţilor ajungea pînă dincolo de Nistru în lumea sciţilor care se supunea sistemului juridic al acestora şi confirmă informaţiile anticilor privind soliile geţilor. Oastea geţilor era condusă de priceputul Gilozimo.,,Dragă mamă, lasă pe Roni, să meargă cu noi şi să ne însoţească cu deosebitele lui cîntece într-o mică solie getă a scumpului Cozon la cetatea scită Gramio. Cînd vom intra în micul teritoriu al acestui neam leneş şi viclean, le vom striga acestor supuşi ai locului, că noi puternicii sosim! Apoi cu mici înflăcărări, vor spune cu măsură durerea lor. Să cerceteze bătrînii şi apoi eu voi sta s ă dau judecata sfîntă. Dumnezeu/Senta i-a spus conducătorului să vă cerceteze pentru a deveni Om. Am trecut şanţul şi am găsit locul în zid pentru a intra în cetatea galului Monsiro Dimpo. Nici terminarea fioroasei palisade cioplită, nu m-a înduplecat şi nu m-a înfricoşat anul trecut. După ce am luat-o, am făcut o beţie. Toată ceata murdară de noroi a ieşit afară să se culce. Ne-am ogoit şi ne-am culcat într-o linişte de mormînt sub cerul liber(clar de lună). Ne-am trezit brusc toată ceata pentru că ningea. Am fost goniţi dar nu puteam certa sau jigni luna! Caută pe Te-gotei să ceară satelor geţilor să coase şi să strîngă cît mai multe togi noi. După dezgheţ, apele au crescut şi am dat bărci oamenilor să treacă înapoi, aducînd laudă lui Dumnezeu. Înţeleptul Gilozimo al geţilor care merge în fruntea soţilor(oastei). Zic! Soarta a dat neamului această minune, care ne ţine adunaţi pentru a ne îndru-ma. Eu, conducătorul Orilieo”. În mijlocul casetei este imaginea lui Orilieo. Mai avem de la acest conducător plin de fală şi un medalion din tinereţea lui care, prin textul imprimat ne ajută să înţelegem mai bine acele vremuri. Stînga,,Cel care a băgat frica în toţi umflîndu-şi pieptul este Oriloe conducătorul cetăţii Sarmisetu zo”. Dreapta.,,Eu leul tînăr am luat seamă la cel care s-a luptat cu neamul români- lor şi astfel nobilul Eno să fie judecat pentru cele săvîrşite”. Nu avem şi alte informaţii să ştim dacă s-a luptat cu Roma sau alte seminţii potrivnice şi nu ştim cine a fost acest nobil Eno pe care l-a trimis la dreaptă judecată.

Dar existenţa conducătorului geţilor şi implicit autenticitatea tăbliţei este menţionată de scriitorul roman Trogus Pompeius Justinus care a trăit în secolul l î.e.n. unde în Historiae Philippicae la XXXll, 3 ne luminează cum erau vremurile pe atunci:,,Şi dacii sînt din neamul geţilor. Ei, în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s-au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor, au fost siliţi din ordinul regelui, ca atunci cînd se culcau să-şi pună capul în locul picioarelor şi să facă servicii pentru femeile lor, care servicii de obicei li se făceau. Şi situaţia lor nu s-a schimbat decît atunci cînd şi-au spălat ruşinea prin curajul deosebit din război”.

Cozon – mato, conducător al geţilor(20?-15? î.e.n) amintit în tăbliţa de mai sus, se ducea într-o mică solie la sciţi trimis de mato Orilieo. De la el s-au păstrat monede de aur cunoscute sub numele de cosonii.

Cotizo – mato (15 î.e.n.? – 15 e.n.?), a reuşit să întărească mult puterea statului geţilor. Nu s-a sfiit să atace cu vigoare pe romani în sudul Mesiei, Iliria ajungînd pînă în Macedonia ca să-şi apere glia de aceşti căpcăuni nesăţioşi. Suetonius ne spune că puterea romană prin împăratul lor Octavian au chibzuit adînc şi au socotit că este mai bine o alianţă cu aceşti neastîmpăraţi geţi decît un război pe viaţă şi pe moarte. Au propus ca fiica lui Cotizo să-i fie soaţă lui Octavian iar fiul lui Cotizo să o ia de nevastă pe fiica lui Octavian. Pentru a-şi vedea nata, fiul lui Cotizo pleacă la Roma(T 47) dar pe drumul de întoarcere este atacat de o ceată de lifte iar o săgeată îl răneşte rău în piept. Este adus pe corcie pînă acasă şi imediat moare. Cred că vicleanul Octavian a pus la cale această mişelie a uciderii fiului lui Cotizo pentru ca alianţa să fie anulată. Dacă geţii ar fi fost un popor de barbari aşa cum au mîncat lături grecii şi latinii pe această temă, atunci nu ar fi existat o umilinţă mai mare pentru un împărat roman decît să-şi dea fata unor sălbatici care se considerau egalii lui. Prea pute această mizerie antică a mincinoşilor de profesie colportată de atîtea lichele din neamul nostru.,,Noi ne-am pomenit înconjuraţi de o mulţime de oameni care se învîrteau în jurul nostru, ne goneau ca nişte năluci, ne atacau cu putere să ne prade ca o haită de lupi. Ne-am oprit imediat iar eu Ilo Românul am avut gîndul de a-i pîndi pe aceşti răi, m-am răţoit şi am strigat la ei, iar mulţimea s-a dat înapoi descurajată dar plină de ură. Ne-am adunat şi pe tăcute, toţi ca unul i-am pîndit şi ne-am luptat cu ei = D(dio: sfînt) – S(Sarmis: veşnic). Soţii viteazului leu român s-au strîns şi s-au luptat cu putere ieri seară pînă a dat în noi oboseala dar i-am învins. Neamul lui Cotizo s-a culcat dar fiul său a fost rănit în piept de o săgeată. El striga de durere şi a fost adus de la Roma la Sarmisetuzo pe jos(pe corcie, targă). După lupta cu aceste căţele fricoase, pe noi toţi ne-a cuprins durerea. Cînd el a sosit, eu Cotizo am ieşit doborît şi am adus pentru noi prima apă sfinţită -agheasmă – a lui Zoe şi săpăligă. Fiul a fost dus pe ţol prin toată cetatea şi a fost plîns cu strigăte de curioşi. Ieri seară tu ai murit iar cetatea şi-a pus haine de sărbă-toare şi mi-a cerut mie să rizuiesc în placă şi s-o torn. La răsăritul soarelui se va ridica precum roua şi se va duce să fie judecat şi să stea în cealaltă viaţă. Cotizo săpat(chinuit) de lacrimi; Sfîntul; Sfîntul meu Zoe”.

Roma s-a învrăjmăşit rău pe geţi şi au urmat acţiuni de jaf de o parte şi de alta a Istrului. În anul 6 î.e.n. romanii organizează o acţiune de prădăciune la nord de Istru condusă de Sextus Aelius Catus reuşind să distrugă o mare parte a dabelor geţilor şi să strămute în sud 50000 de oameni, pentru a micşora cerbicia acestora dar şi ca sursă de venit pentru romani prin creşterea numărului birnicilor. Geţii se adună şi năvălesc plini de furie în acelaşi an în Mesia dînd pradă focului tot ce au întîlnit în cale şi se purta cu tunică şi săndăluţe. În anul 11 e.n. romanii pun la cale un atac de anvergură condus de Cornelius Lentulus împotriva geţilor. S-a jefuit tot sudul Munteniei dar şi Banatul a avut de suferit atenţia acestor prădători. Cotizo nu a rămas dator şi iarna i-a încălzit pe romani dînd foc castrelor şi cetăţilor din sud. Presiunea romană se întăreşte asupra geţilor tot mai mult. Marea răscoală a geţilor din Panonia este înăbuşită în anul 9.e.n., o parte a populaţiei este deportată iar zona a devenit o provincie romană cu consecinţe grave asupra siguranţei statului geţilor şi a istoriei neamului nostru.

Suetoniu a trăit între anii 75-160 e.n. şi a ocupat funcţii importante în statul roman iar sub Hadrian 117-138, a fost secretar al cancelariei, căzut în dizgraţie tot sub acest împărat se retrage din viaţa publică şi începe să-şi scrie operele din care numai Vieţile cezarilor. Doisprezece cezari a reuşit să străbată timpul. Textul românesc este tradus după unul german apărut în anul 1908, iar acesta este tradus după un manuscris latin din secolul Xl. În Cartea a doua Divinul Augustus la 63 spune despre aranjamentul matrimonial al împăratului roman:,Cu Scribonia a avut o fată pe Iulia… Pe Iulia a căsătorit-o mai întîi cu Marcelus, fiul surorii sale Octavia, abia ieşit din vîrsta copilăriei, după moartea lui Marcellus, cu M. Agrippa obţinînd de la sora sa să-i cedeze ginerele… Cînd Agrippa a murit, a căutat multă vreme, pînă şi în ordinul ecvestru, pînă să-l aleagă pe Tiberius ca fiu vitreg; l-a obligat să-şi abandoneze soţia deşi era însărcinată şi îi dăruise un copil. M. Antonius scrie că mai întîi i-o propusese pe Iulia fiului său Antonius, apoi lui Cotis, rege al geţilor şi că în aceeaşi perioadă îi ceruse în schimb regelui pe fiica acestuia în căsătorie”. Prin anul 42 î.e.n. Octavian Augustus se căsătoreşte cu Scribonia iar Iulia se naşte în anul 39 î.e.n.. În anul 38 se căsătoreşte cu Livia Drusila de la care nu a avut copii. În anul 25 î.e.n. Iulia este căsătorită cu M. C. Marcellus şi după moartea acestuia, în anul 21 se căsătoreşte cu Agrippa cu care are doi copii. Cînd generalul Agrippa moare în anul 12 î.e.n., Octavianus o căsătoreşte în anul 11 î.e.n. pe Iulia cu viitorul împărat Tiberius.

Tăbliţa 47 este dovada acestei combinaţii menţionată de Suetoniu şi pusă la cale de împăratul roman Octavianus Augustus în anii 12 î.e.n. sau 11 î.e.n. după moartea lui Agriipa.

În anul 16 î.e.n. Cotiso trece Istru cu mare oştire şi face prăpăd înspre vest în provincia Illyricum. Între anii 12-9 î.e.n. romanii lui Octavian cuceresc Panonia, teritoriu al neamului get ce făcea parte din toriştea ce o conducea Cotiso. Despre acţiunea geţilor lui Cotizo spune la 20,,…a oprit şi incursiunile dacilor, ucigînd trei dintre conducătorii lor împreună cu un număr mare de soldaţi”. Mai găsim informaţii despre Cotizo la Annaeus Florus care a trăit în secolul ll al erei noastre şi a scris Epit. LV, 12 unde precizează despre Războiul cu dacii:,,Dacii trăiesc în munţi. De aici sub conducerea regelui lor Cotiso, de cîte ori Dunărea îngheţată făcea să se unească cele două maluri, luau obiceiul să se coboare şi să devasteze regiunile învecinate. Caesar Augustus a găsit de cuviinţă să gonească acest popor, la care se pătrundea cu anevoie. Trimiţînd deci pe Lentulius, acesta i-a gonit pe celălalt mal. Şi stabilind aici garnizoane, Dacia cu această împrejurare n-a fost bătută, ci războiul a fost numai înlăturat şi amînat”.

Publius Ovidius Naso(43 î.e.n. – 17 e.n.)este cel mai bogat izvor de informaţii pentru strămoşii noştri din timpul lui Cotizo. După ce a încercat în zadar să-şi schimbe locul exilului din cetatea Tomis, a învăţat limba geţilor şi a scris chiar poeme în această limbă. El nu pomeneşte niciodată pe daci, pentru el get sau dac sînt totuna.

Tristele ll,,Eu numai fost-am trimis lîngă a Istrului guri înşeptite,

Unde de-a Polului Nord geruri cumplite rebegesc.

De meterei, colchieni, de iazigi şi de a geţilor gloată,

Doar ale Istrului lat ape, adînci ne despart. …………”

Tristele lll Am uitat pînă şi să vorbesc. Îmi sună mereu în urechi graiul tracic şi scitic şi mi se pare că pot să scriu versuri în metrica getilor. Crede-mă, mă tem să nu amestec vorbe latine cu vorbe din Pontus, pe care să le citeşti în scrisul meu. Dar, oricum ar fi, scrisoarea mea citeşte-o cu bunăvoinţă şi scuz-o pentru situaţia în care mă găsesc. Din acest text, poetul latin ne spune explicit că limba geţilor putea fi înţeleasă şi de către romani dacă se străduiau puţin, deci erau limbi înrudite cu rădăcină comună şi asta se cunoştea înaintea cuceririi parţiale a Getiei, zicere ieşită chiar de sub pana unui latin sadea şi nu de leprele care s-au dat de ceasul morţii numai să ne facă mai latini decît latinii!

Tristele V,7,,Vrei poate, să afli ce soi de oameni şi ce obiceiuri

Au tomitanii, ai mei concetăţeni de acum?

Coasta aceasta măcar că-ntre geţi şi-ntre greci e-mpărţită,

Дата добавления: 2015-11-14