— Aveţi dreptate, sir, se auzi vocea lui Vannier, ne-n zind cu palma o pagină clin registru: Kerry Daneer, 540 tone. lansat la Clyde in 1922. aparţine Companie: Comerciale Sulaimiya...
— Cunosc această navă, îl întrerupse.' Findhorn; este «¡1 unei companii arabo, finanţată de chinezi şi navighează în împrejurimile Maccasarului. Compania are şapte sau opt asemenea mici nave cu aburi. Cu douăzeci de ani în urmă, avea numai două şalande sub 200 tone şi de atunci au ajuns la concluzia că un comerţ legal este o afacere proastă.; aşa că s-au lansat în transporturi de contrabandă: arme, opiu. perle, diamante, din care puţine transporturi au bază legală; iar dacă se iveşte ocazia, fac chiar şi piraterie.
— Deci nu este cazul să vărsăm lacrimi pentru Kerry Dancer?
—■ Nu este cazul, Mr. Nicolson; menţinem capul la 130.
T.-1
Căpitanul Findhorn se îndreptă spre uşa cu grilaj de partea babordului. Incidentul părea închis.
— Căpitane! ' ■■■ Findhorn se opri, se întoarse calm şi privi curios la
Evans, cel ce interpelase. Evans era timonierul de serviciu, cu păr brunet creţ, cu faţă prelungă şi dinţii îngălbeniţi de tutun. Ţinea uşor mîinile pe timonă, pi'ivind drept înainte.
— Ai ceva de spus, Evans?
— Da, sir. Noaptea trecută, Kerry Dancer se afla şi ea în rada Singaporelui.
Aruncă o scurtă privire căpitanului, apoi isi reluă poziţia.
— O navă cu pavilion albastru *, sir.
Cum! exclamă Findhorn, părăsindu-şi calmul obişnuit; deci o navă a Guvernului? Ai văzut-o dumneata?
—- Eu n-am văzut-o, sir, dar cred că a zărit-o şeful echipajului. în orice caz, l-am auzit noaptea trecută vorbind despre ea... în timp ce vă întorceaţi de la ţărm.
— Eşti sigur, omule? A vorbit chiar despre ea?
: Sini sigur, sir, răspunse categoric Evans, cu accentul unui originar din Ţara Galilor.
— Adu-l imediat aici pe şeful echipajului!
După acest ordin, Findhorn se îndreptă spre scaunul său, se aşeză comod şi relaxat şi recapitula în minte cele petrecute în noaptea precedentă. îşi aminti surpriza — şi uşurarea — simţită când a ajuns pe ţărm şi i-a găsit pe şeful de echipaj şi pe dulgherul navei pregătind barca cu motor care trebuia să-l ia de acolo, surpriza şi uşurarea când, în barcă, a văzut paturile unei perechi de puşti
* Blue Ensignc: pavilion arborat de navele închiriate, în timp ae război, rechiziţionate de stat.
«0 gcurte Ensfield ieşind proeminente de sub o prelată arun* cată neglijent peste ele; n-a reproşat nimănui nimic. îşi aminti bubuiturile îndepărtate ale tunurilor, vălul de fum acoperind Singaporele în urma ultimului raid de bombardiere — se putea prevedea la oră fixă apariţia bombardierelor japoneze în fiecare dimineaţă — apoi strania, nefireasca linişte ce domnea peste oraş şi peste radă. Rada se golise si ea, aşa cum n-o mai văzuse vreodată; dar nu-şi amintea să fi văzut Kerry Dancer sau altă navă ar-borind pavilionul albastru, aşa cum se afirmase: era prea întuneric iar el, prea preocupat de cele ce se petreceau şi mai îngrijorat de cele ce aveau să urmeze. Aflase că instalaţiile de pe insulele producătoare de ţiţei Poko Bukum, Pulo Sambo.şi Pulo Sebarok fuseseră sau erau pe cale de a fi incendiate — nu putuse să vadă personal situaţia, un val de turn ascundea totul. Ultima din unităţile navale o luase din loc.şi nimeni nu mai avea nevoie de serviciile petrolierului pe care il comanda. Nici benzina de aviaţie nu mai avea căutare, căci avioanele Cătălina plecaseră, iar bombardierele cu torpile de tipurile Brewster Buffaloes şi Wildebeeste rămase nu erau decât schelete carbonizate pe aeroportul Selengar. Se mai aflau încă în radă cele 10 400 tone de combustibil care puteau oricând să explodeze, încărcate pe petrolierul său...
&. — Vă raportează McKinnon, sir; m-aţi chemat, îi întrerupse gândurile şeful de echipaj.
Douăzeci de ani de activitate petrecuţi pe toate mările şi prin toate porturile demne de a fi văzute din întreaga lume îl transformaseră pe McKinnon dinlr-un servant de mitralieră ageamiu şi timid într-un personaj foarte cunoscut pe cele peste şaizeci de nave ale Companiei British Arabian, binecunoscut pentru tenacitatea, iscusinţa
61 şi nedesminţita sa competenţă — dai" toate acestea nu-i alteraseră deloc accentul molatec de originar din Highlaixl.
— Să vă spun ce ştiu despre Kerry Dancer? Findhorn aprobă cu un gest. fără a pronunţa un cuvint,
omt'muînd să privească figura mică, brunetă din faţa u şi spunindu-şi în sine că un ofiţer are uneori dreptul de a i se adresa mai puţin reglementar superiorului. Mai ales că McKinnon era recunoscut ca cel mai bun pi-im secund.şi in acelaşi timp, ca cel mai bun.şef de echipaj al Companiei...
Am văzut o barcă de pe nava aceea Teri seară, sir, spuse McKinnon calm; a plecat Înaintea noastră, plină cu pasageri.
Apoi, privi îngindurat către căpitan:
— Un fel de navă spital, sir.
Findhorn sări din fotoliu şi.se opri,- nemişcat, in faţa lui McKinnon: erau de aceeaşi înălţime şi se priveau ochi-în-ochi. Nici unul nu mişca. Parcă fiecare se temea să rupă liniştea bruscă, totală, aşternută pe puntea de comandă. Viroma se abătea cu un grad, cu două, apoi cu trei de la capul stabilit şi Evans nici nu se gândi s-o corecteze.
— O navă spital, repetă încet Findhorn; ai spus, o navă spital? După câte ştiu, cel ce poartă acest nume este doar un mic cargobot intercostal, de vreo 500 de tone.
— Aveţi dreptate, sir, dar a fost rechiziţionat; am stat de vorbă cu cîţiva dintre soldaţii care se îmbarcau pe niivă, în timp ce eram pe dig cu Fcrris şi vă aşteptam. Căpitanului i s-a propus să aleagă între a-şi pierde nava sau a fi de acord să meargă spre Darwin. La bord se află o companie de soldaţi care îl ţine din scurt pe căpitan.
.— Şi ce mai ştii? ■
| -__Cam asla-i lot, sir. Au terminat al doilea transport
cu barca înainte de întoarcerea dumneavoastră — cei mai aiutti erau răniţi in stare să umble, dar erau şi ciţiva pe ţărgi. Mi se pare că erau şi cinci sau şase infirmiere, nu englezoaice, şi un copil.
K-> Femei, copii şi bolnavi, imobilizau la bordu! unui sicriu plutitor al Companiei Sulaimiya... şi întregul arhipelag împrejur mişună de avioane japoneze, exclamă cu ciudă Findhorn; mă întreb ce capete geniale, de oi, au cei de la Sin^apore. de-au pus la cale una ca asta?
— Nu ştiu. sir. declară McKinnon. inexpresiv. Findhorn îl privi tăios, rămase un timp pe gânduri, apoi
i te adresă distant:
— A fost doar o întrebare retorică. McKjnnon. începu să se plimbe calm, gânditor, şi, cu voce mai
joasă aproape' eu o octavă, fără să se adreseze cuiva anume, ca un om care gindeşte cu glas tare şi fără o înlănţuire prea logică a gândurilor:
— Dacă ne îndreptăm spre nord, şansele de a ajunge până la Rliio şi de-a ne întoarce măcar până aici sunt puţine... ba nici nu există. Să nu ne facem iluzii. Cel mai probabil, mesajul ăsta-i o capcană: Kerry Dancer a plecat înaintea noastră şi trebuia să fi ajuns la Rhio încă de acum şase ore. Dacă nu este o capcană, atunci probabil că în acest moment Kerry Dancer se scufundă sau s-a şi scufundat. Şi chiar dacă mai pluteşte, incendiul a obligat pasagerii şi echipajul să părăsească nava. Şi dacă înoată în jur — mulţi dintre ei, răniţi — probabil că puţini vor mai rămâne în viaţă în cele şase sau şapte ore necesare ca să ajungem la faţa locului.
Câteva momente, Findhorn tăcu. aprinse o ţigară gravă contravenţie la instrucţiunile companiei şi ale
sale proprii — şi îşi reluă umbletul cu aceeaşi placidă monotonie.
— Poate că s-au îmbarcat în bărci, dacă a mai rămas vreuna după ce bombele, mitralierele şi incendiul şi-au făcut de cap. După câteva ore, probabil că supravieţuitorii au debarcat pe una din cele vreo douăzeci de insule din apropiere. Ce perspectivă avem să găsim tocmai acea insulă în întuneric şi în plină furtună, presupunînd că am fi destul de nebuni — mai bine spus, destul de dispuşi la sinucidere — ca să ne deplasăm prin Strâmtoarea Rhio şi să scormonim inutil toată întinderea mării bântuită de taifun.
Căpitanul mormăia uitat; din cauza rotogoalelor fumului de ţigară.ochii obosiţi i se închideau — nu părăsise puntea de comandă toată noaptea — şi privi cu surprindere, ca şi cum atunci o vedea prima dată, la ţigarea pe care-o ţinea între degete; o aruncă pe jos şi o strivi cu călcîiul cizmei din pânză impermeabilă. Privi îndelung chiştocul sfărâmat, mult timp după ce se stinsese, apoi se uită pe rînd la cei patru oameni aflaţi în timonerie. Privirea nu era interogativă: niciodată Findhorn n-ar fi aşteptat sfaturi de la timonierul şef, de la şeful de echipaj sau de la cel de-al patrulea ofiţer.
— Nu văd vreo justificare să pun în primejdie nava, încărcătura şi vieţile noastre, pornind în căutare de himere, rosti el apăsat.
Nimeni nu spuse un cuvânt, nici unul nu făcu vreo mişcare. Se aşternu din' nou o tăcere grea, apăsătoare. Aerul era nemişcat, greu de respirat — poate din cauza furtunii iminente. Nicolson se sprijinea de dulapul cu pavilioane de semnalizare, privind în jos, cu ochii întredes-chişi, la mîinile-i încrucişate; ceilalţi se uitau pe rînd la căpitan, fără să clipească; Viroma se mai abătuse de la
'capul stabilit cu zece, poate douăsprezece grade, girînd continuu.
In cele din urmă, privirea rătăcitoare a căpitanului Findhorn se opri asupra lui Nicolson, primul secund, şi ochii săi işi pierdură indiferenţa.
— Ce spui, Mr. Nicolson?
— Aveţi perfectă dreptate, sir.
Nicolson ridică ochii, privind pe fereastră arborele prova care se mişca în sus şi în jos încet, uşor, după ondulaţiilei hulei.
— O mie la unu că-i o capcană şi dacă nu, într-un fel sau altul, s-a terminat cu nava, echipajul şi pasagerii.
După care, Nicolson se uită cu gravitate la şeful timonier, la compas, apoi din nou la Findhorn şi continuă:
— După câte văd, ne-am abătut deja cu zece grade de la capul stabilit şi pivotăm, tot spre tribord, aşa că am putea foarte bine să menţinem această direcţie, La aproximativ trei sute douăzeci de grade, sir.
— îţi mulţumesc, Nicolson, spuse Findhorn, lăsând să-i scape un lung, aproape imperceptibil suspin.
Şi se îndreptă spre Nicolson cu tabachera deschisă:
— Dă-le'ncolo de instrucţiuni. Vannier, ştii care este poziţia lui Kerry Dancer, aşa că, te rog, indică timonierului ce cap să ţină.
încet, docil, marele tanc petrolier se roti, luînd drumul. spre nord-vest, înapoi, spre Singapore, înfruntând pieptiş furtuna.
O mie la unu, stabilise Nicolson scorul de probabilitate Şi căpitanul era de acord şi cu un scor mai redus; dar nici unul dintre ei nu avea pe de-a-ntregul dreptate. Nu era o capcană, Kerry Dancer mai plutea încă. nu fusese complet abandonată.
b5
5 — La sud <ie dapul Java
Mai plutim, la ora două, în acea după amiază inăbuJ situare de la mijlocul lui februarie 1942. dar, după toall aparentele nu mai putea pluti multă vreme. Tntra.se adine ta apă, mai ales cu prova,.şi se apte oase atât do mul(^ tribord. incit balustrada punţii eu puţ dispărea sul)»pj Se vedea clar după valurile ce în,văluiau şi se retrăgeau de pe puntea înclinată, asemeni celor ce asaltează o plajă.
Arborele prova era rupt la circa şase picioare dea* supra punţii; o gaură căscată. întunecată, incă fuiix-gândă. atât mai rămăsese pe locul unde fusese caşul navei; iar puntea de Comandă devenise de nerecunoscut, o grămadă heteroclită de plăci de oţel îndoite şi bucăţi fracturate ele fier cornier, proiectându-se ca o siluetă dan-tescă, suprarealistă pe cerul nepăsător. Teuga — cabinele echipajului chiar din faţa punţii cu puţ — părea să fi fost smulsă cu un gigantic deschizător de cutii de conserve: bocaporturile 1 de pe latura navei dispăruseră complet, nu mai rămăsese nici urmă de nara de ancoră-, de vinci uri de ancoră sau de bigă::; această teribilă avarie a teugii era rezultatul unei bombe ce străbătuse bordajul sub(ire de oţel al punţii şi nu explodase decât adânc în interiorul navei. Nimeni nu-şi dăduse atunci seama de cele întimplate, moartea datorată exploziei nu le lăsase răgaz să înţeleagă cele ce se petreceau. în spatele punţii cu put., cabinele căptuşiţi' cu lemn de pe puntea principală şi cea superioară arseseră complet, devastau-
1 Panou dreptunghiular de lemn folosit la Acoperirea gurilor de magazii ale navei.
* Tunel cilindric strâbâtând coca navei (prova sau pupai prin care trece lanţul ancorei.
» Aparat pentru manevrarea greutăţilor la bord. Iu încarc;. de*carcarc.
in u-.a hal incit puntea cu puţ pupa, cerul şi marca sr «uteau vedea prinţ r-un cadru gol şi deformat.
Părea imposibil ca fiinţe omeneşti să fi supravieţui; căldurii incandescente, devastatoare, nimicitoare care topi-e metalul şi făcuse din nava Kerry Dancer o epava fcarbonizatâ, moartă, d«rivind imperceptibil spre sud-vest, către Strâmtoarea A bang,.>i mai departe, spre Su-Watra. De fapt, nici nu se vedea vreun semn de viată pt punţile lui Kerry Dancer, nicăieri, su.s sau jos. Doar ur. schelet pustiu, tăcut, o carcasă moartă, în derivă pe Maree Chinei... Dar în teuga lui Keny Dancer mai trăiau înce douăzeci şi trei de oameni.
Douăzeci şi trei de oameni, dar unii dintre ei nu ma; aveau mult de trăit. Erau soldaţii răniţi, cei transportat: pe targa, aproape sfâr.şiţi înainte ca nava să fi părăsii Singaporelo; şocul produs de explozia bombelor şi căldura înăbuşitoare a incendiului care a încetat după prăbuşirea punţii cu puţ ii epuizase complet pe cei rămaşi in viaţă şi le spulberase orice speranţă de salvare. Ar ma: fi mijit o speranţă pentru ei, o speranţă slabă, dacă ar fi fost scoşi la timp din acea atmosferă sufocantă şi coboriţ: pe plute şi în bărci de salvare. Dar a fost imposibil: la Citeva momente după căderea primei bombe, cineva dir. afară înţepenise cu barosul cele opt zăvoare ce fixat; singura uşă — uşă etanşă — care permitea accesul la puntea superioară.
Acum, prin această uşă înegrită de fum, din timp îr timp se auzea strigătul unui om, un strigăt nu de durere ci de desperare; se mai auzeau şi vaietele altor oameni grav răniţi, dar nici ele nu erau de durere: infirmiere euroasiatică avusese cu ea tot felul de droguri şi seda-tive, aşa că gemetele erau murmure slabe, nedefinite, ck muribunzi. Din când în când, se auzea o voce alinătoare.
I 20 încurajatoare de femeie, întreruptă de zarva furioasă a unei voci bărbăteşti. Se auzeau însă continuu şoaptele înecate ale celor suferinzi şi. foarte rar. respiraţia tremu-î atoare, plânsul slab şi singuratic al unui copil.
Era vremea crepusculului, scurtul crepuscul tropical, şi la orizontul îndepărtat, marea părea de un alb lăptos Privită insă de aproape, era verde şi albă, pereţi mari cu pantă abruptă de verde, teşiţi în vârf şi cu spuma suflată de yînt, valuri ce se prăvăleau dispărînd parcă în gura unui cazan clocotitor, revărsându-se cu o spumă albicioasă pe punţile goale, pustii ale Viromei. acoperind capacele de bocaport, conductele şi vanele, iar uneori chiar şi pasarelele de legătură de la prova la pupa, la opt picioare deasupra punţii. Dar la depărtare de navă, cât putea cuprinde privirea în noaptea din ce în ce mai întunecată, nu mai vedeai decât albul misterios, licărind al spinărilor de valuri teşite de vânt şi bura spulberată.
Cu singura sa elice supusă la efort maxim, Viroma avansa în ambardee, în zigzag, spre nord, înfruntând furtuna. Direcţia corectă ar fi trebuit să fíe spre nord-Vest, dar vântul de cincisprezece noduri1 care bătea la t ia versul tribordului. aproape fără întrerupere şi cu forţa tipică de taifun, ca un val de maree deplasându-se cu viteză de expres, o abătuse mult de la direcţie spre sud-vest, în apropiere de Sebanga. înainta departe între valuri, tăindu-le cu violenţă şi tangând puternic, continuu, în timp ce alte valuri mari. neobosite băteau în tribord şi treceau peste şi pe sub navă. Se cutremura de fiecare dată când prova se prăbuşea spre piciorul valului, apoi vibra şi se încorda cu fiecare inci din cele patru sute
1 Nod (Knoti — 1852 m/oră
gaizeci de picioare ale lungimii sale când prova se ridica |T foi croia drum prin presiunea cascadei de apă spumoasă. Viroma îşi îndura soarta, o soartă grea — dar singură si-o alesese.
La aripa tribord a punţii de comandă, mulat în impermeabil, ghemui' sub micul adăpost format de tenda punţii de comandă şi cu ochii abia mlrede.schi.şi din cauza rafalelor de pbaie, căpitanul Findhorn scruta depărtările fot mai întunecate. Nu părea îngrijorat, figura lui rotundă era calmă, inexpresivă ca totdeauna; de fapt era însă profund îngrijorat dar nu din cauza furtunii; ruliul sălbatec al Vinm;;i, izbitura cutremurătoare, explozivă, a etravei cufundau! până la manşonul nării de ancoră într-un uriaş cap de val, ar fi inspăimântat orice marinar neexperimentat; dar căpitanul Findhorn nu le dădea atenţie: un tanc petrolier încărcai are centrul de greutate situat foarte jos şi o stabilitate corespunzătoare — ceea ce nu-l face să ruleze mai puţin, dar importantă nu este mărimea ruliului, ci dacă nava işj revine din ruliu, ceea ce un petrolier reuşeşte întotdeauna: sistemul său de pereţi despărţitori etanşi ii dă o rezistenţă deosebită şi puţinele sale bocaporturi bine etanşate favorizează prelingerea continuă, totală, a apei de pe punţile de oţel, conferind petrolierului o capacitate de plutire asemănătoare cu cea a unui submarin. în ceea ce priveşte vântul şi alte feno-riiene meteorologice, un petrolier este complet nepăsător. Căpitanul Findhorn ştia foarte bine toate acestea, căci comandase tancuri petroliere prin taifune mai puternice decât cel pe care îl înfrunta acum şi nu numai pe la marginea, ci chiar prin centrul lor. Căpitanul Findhorn nu era îngrijorat de felul cum se comporta Viroîna în luptă cu furtuna.
Nu era îngrijorat nici pentru el însuşi. într-adevăr n-uvea de ce să fie îngrijorat: avea multe lucruri la cari să se gândească retrospectiv, dar nimic de plănuit pentru viitor. Vechi căpitan al Companiei British-Arabian Tan-ker, nici marea, nici patronii lui nu aveau ce să-i mai ofere decât încă doi ani de comandă, apoi retragerea c3 o pensie destul de bună. Şi odată pensionat, nu mai avea unde să se ducă: căminul sau, în ultimii opt ani. un modest bungalou de pe şoseaua Bukit Timor chiar la bariera Singaporelui, fusese distrus de bombe la mijlocul lui ianuarie trecut. Cei doi fii gemeni ai lui totdeauna susţinuseră că cel care caută pe mare un mijloc de existenţă ar trebui să-şi examineze starea mintală, aşa. că la declararea războiului se angajaseră în R.A.F. 1 şi pieriseră cu Hurricanele lor, unul deasupra Flandrei. altul deasupra Canalului Mânecii. Iar Ellen, soţia lui! n-a supravieţuit decât câteva săptămâni pierderii celui de al doilea fiu. Doctorul diagnosticase o insuficienţă cardiacă, echivalentul în termeni medicali ai zicalei „i s-a rupt inima". Aşadar, căpitanul Findhorn nu mai avea de ce să fie îngrijorai de nimic pe lume — in ceea ce privea propria-i soartă.
Dar căpitanul Findhorn nu era un egoist şi golul ce-i sta în calea vieţii personale nu-i tocise interesul pentru cei care mai aşteptau încă ceva de la viaţă. Se gândea la cei de sub comanda sa, oameni, nu ca el, ci cu părinţi, copii, soţii sau logodnice, şi se întreba dacă avea vreo justificare morală ca să rişte vieţile unor necombatanţi, întoreîndu-se să înfrunte inamicul. Se mai întreba şi dacă era justificat să pericliteze produsele petroliere aflate sub puntea navei, o încărcătură atât de preţioasă.
1 Royal Air Force = Portele aeriene britanice.
7b teribil de nctv.vu'a pentru patrii» sa — in timp ce gindui
& pierderea pe care ar sut'eri-o compania, patronul său. ¡1 alunga cu o ridicare nepăsaloaiv din umeri, in line, cel mai mai' <e giudea la secundul său din ultimii trei ani, John Nicolson.
în toţi aceşti trei ani, nu reuşise să-l descifreze -.i sa-1 înţeleagă complet pe acest John Nicolson. Poate că va Scuşi, într-o bună zi. o femeie, dar se îndoia că un bărbat ar reuşi vreodată. Nicolson era un om eu două personalităţi, nici urni din ele direct în legătură cu îndatoririle salt profesionale sau cu modul excepţional in care le îndeplinea: propus pentru comandă in flota Companiei Anglo-Arabian. Findhorn il considera pe Nicolson ca cel ma> capabil ofiţer p< care il avusese în subordine în cei treizeci şi trei de ani de comandă. Totdeauna competent, când.necesară era competenţa, strălucitor când era nevoie de mai mult decât competenţă, John Nicolson nu comisese niciodată vreo greşeală. Eficienţa iui era aproape supraomenească. Supraomenească, gândea Findhorn, aşa era, şi aceasta constituia o altă latură a caracterului său. în mod obişnuit, Nicolson era curtenitor, politicos, un glumeţ afabil şi, deodată, în atitudinea lui intervenea o ciudată schimbare, ca a mării, devenea distant, rezervat, rece şi, mai presus de toate, necruţător. V Trebuie că exista o legătură, un punct comun între cei doi Nicolson i, ceva care declanşa tranziţia de la o personalitate la alta, clar căpitanul Findhorn nu reuşise să afle în ce consta. Nu putea defini nici genul de relaţii dintiv el însuşi şi Nicolson; nu şi-1 apropiase pe Nicolson, dar considera că in această privinţă reuşise totuşi mai mult decât alţii. Poate că la aceasta contribuia faptul că amândoi erau văduvi, dar nu era aşa. Ar fi putut însă fi, căci exista un paralelism destul de frapant: amb-le soţii trăiseră la Singapore; cea a lui Nicolson, în timpul primului său angajament de cinci ani, iar a sa, în timpul celui de al doilea angajament tot de cinci ani în extremul orient; ambele muriseră la interval de o săptămână şi in locuri aflate la o distanţă de o sută de yarzi între ele: doamna Findhorn murise de inimă rea acasă, Caroline Nicolson într-un accident de maşină, aproape în faţa porţii vopsită în alb a bungaloului lui Findhorn, victimă a unui nebun beat care scăpase fără nici o zgîrietură
Căpitanul Findhorn îşi reveni, îşi înfăşură mai strins fularul în jurul gitului, îşi şterse ochii şi buzele de sarea cristalizată şi se uită la Nicolson care stătea mai departe,!mgă marginea punţii de comandă. Se ţinea drept, nu căuta adăpost în dosul lendei, cu mîinile sprijinite uşor pe parapetul punţii; ochii lui, de un albastru închis, cercetau atenţi orizontul in crepusculul tot mai întunecat, dar figura ii era nemişcată, indiferentă. Vântul şi ploaia, căldura paralizantă din Golful Persic sau înverşunatele furtuni cu lapovîţă ale Scheldtului1 in ianuarie erau tot una pentru Nicolson. Era imun la aceste fenomene, totdeauna rămânea indiferent, nepăsător. In toate împrejurările, era imposibil să spui ce gândea.
încet, foarte încet, vântul îşi inversa acum direcţia şi creştea permanent în intensitate, scurtul crepuscul tropical era aproape pe sfârşite, iar valurile de un alb lăptos se vedeau până departe, în semiîntuneric. Findhorn privea fosforescenţa licărindă. de la babord şi de la tri-bord, care apoi se curba intr-o potcoavă enormă în jurul pupei, dar nu apărea nimic în depărtare. Viroma se îndrepta rapid direct spre nord. luînd în piept vântul extrem
Дата добавления: 2015-11-04; просмотров: 25 | Нарушение авторских прав
| <== предыдущая лекция | | | следующая лекция ==> |