Coperta de : Mihai manescu 6 страница

'.Denumire flamanda a fluviului Escaut: izvorăşte în Franţa, străbate Belgia şi Olanda şi se varsă in Marea Nordului printi-un la^a estuar.

*,de puternic; răpăiala ploii, ciudat de rece după căldura zilei, spăla aproape orizontal punţile şi comanda, de la prova Ia pupa. amorţindu-i obrajii lui Findhorn, înţe­paţi parcă de mii de ace şi scăldându-i în lacrimi ochii îndureraţi. Chiar dacă strîngca pleoapele, ploaia pătrundea, ustura şi orbea; toţi erau ea orbi, orbecăind parcă într-o lume a întunericului, undeva, la capătul lumii.

Căpitanul Findhorn îşi clătină capul cu nerăbdare, o nerăbdare amestecată cu îngrijorare şi lipsă de spe­ranţă; ii strigă pe Nicolson, dar nu fu auzit. Findhorn îşi făcu mii ni le pîlnie în jurul gurii şi îl strigă încă o dată. tot fără răspuns: îşi dădu seama că puţinul din vocea sa ce nu era luat de vânt era acoperit de zgomotul provei care plonja eu zgomot in mare şi de vuietul ascuţit al fungiilor 1 şi greementului 2. Aşa că se apropie de Nicol­son, îl bătu pe umăr, făcu din cap un gest spre timonerie, îndrepttndu-se într-acolo; Nicolson îl urmă. O dată întrăuntru. Findhorn aşteptă ca nava să fie la piciorul unui val, închise uşa glisantă în timpul unui tangaj în jos şi o fixă. Trecerea de la răpăiala ploii, vânt şi mugetul valurilor la o atmosferă uscată, caldă şi o linişte ce părea miraculoasă, fu atât de bruscă, încât le-au trebuit citeva secunde până să se obişnuiască.

Findhorn îşi scutură capul de picăturile de apă, se îndrepta spre fereastra babord şi privi atent prin ecranul de vizibilitate — o paletă circulară, metalică sau de sticlă intercalată, acţionată cu mare viteză de un motor electric; fcn condiţii normale de vânt şi ploaie, se creează o forţă centrifuga suficientă, obţinîndu-se o vizibilitate mulţu-

. 1 Dispozitiv de ridicare si coborâre, de exemplu, a pavilioanelor de semnal izare.

• 8 Totalitatea cablurilor şi aparatelor utilizate la bord pentru diverse manevre în timpul mersului.

mituai-e. Dar in noaptea aceea, condiţiile nu erau deloc normale, şi cureaua de transmisie, pentru care nu aveau rezervă, se uzase şi aluneca mereu. Deziluzionat, Find­horn mormăi şi se depărta.

— Ce-i de făcut, Nicolson?

— Ce credeţi şi dumneavoasti'ă, sir.

Era fără chipiu, părul blond, ud, i se lipise pe cap sj frunte; continuă:

— Nu reuşim să vedem nimic în faţă.

— Nu la asta mă refeream, spuse Findhorn.

— Ştiu.

Nicolson zâmbi, se propti cum putu mai bine pe pi­cioare pentru a face faţă unui tangaj brusc, periculos şi şocului trepidant care-l urmă cutremurînd geamurile ti­moneriei.

— Este prima dată că, de o săptămână încoace, ne aflăm în siguranţă, mulţumită furtunii.

— Ai dreptate, aprobă Findhorn; doar un japonez nebun ar porni în urmărirea noastră, într-o noapte ca asta. Sunt ore de siguranţă, preţioase, Johnny, murmură el; şi le-am fi folosit mai bine realizînd multe mile bune între noi şi japonezi.

Nicolson se uită la el, apoi privi în depărtare. Era imposibil să spui ce gândea, dar Findhorn îşi cam în­chipuia încotro i se îndreptau gândurile şi trase o în­jurătură în sinea sa. Mai bine să ia lucrurile cât mai uşor posibil şi să pară a fi de acord cu el.

— Şansele de a mai exista supravieţuitori sunt aproape nule, începu Findhorn, pe o noapte ca asta, iar ca noi să reuşim să salvăm pe cineva este şi mai puţin probabil. Aşa cum ai spus, pe o astfel de noapte, nici dracu nu poate zări ceva. In schimb, perspectivele de a ne pomeni

eşuaţi pc an ivcil sau cinai pe hiMiliţâ — sunt destul ile probabili

Privi printr-un «cam lateral răpăiala furioasă a ploii şi norii joşi. fugăriţi de vânt.

— Nu-i nici o speranţă să vedem vreo stea, cât timp Burează vremea asta.

—- Probabil că aveţi dreptate, sir. aprobă Nicolson.

Aprinse apoi o ţigară, automat băgă chibritul stins înapoi în cutie, privi fumul albastru încolăcindu-sc len f în lumina slabă a suportului compasului magnetic, după care i se adresă lui Findhorn:

— Ce şanse mai acordaţi găsirii unor supravieţuitori de pe Kerry Dancer, sir '.'

Findhorn se uită la ochii lui albaştri, reci ea gheaţa, apoi întoarse capul fără să răspundă.

— Dacă au coborît în bărcile de salvare înainte de a se fi dezlănţuit furtuna, acum se află pe "o insulă, con­tinuă Nicolson, calm; sunt zeci de asemenea insule în jur. Dacă n-au apucat să se îmbarce în bărci, au pierit demult —- nici o duzină de cabotiere n-ar mai putea face ceva pentru ei. Dacă mai există supravieţuitori de salvat, aceştia nu mai pot fi decât chiar la bordul lui Kerry Dan­cer. Un ac în claia de fîn, ştiu, dar acest ac este mai mare decât o plută sau o bucată de seîndură plutind pe mare.

Căpitanul Findhorn îşi drese glasul:

— Sunt de acord cu toate astea...

— Probabil că epava pluteşte în derivă spre sud, il intrerup.se Nicolson.

Apoi. privind spre harta de pe masă:

— în derivă, cu două, poate trei noduri viteză; cu direcţia spre Strâmtoarea Merondong; categoric, epava va eşua mai târziu, la noapte. Am putea să ne dirijăm cam de partea babordului,.să trecem nu departe în larg de

insula Metsana, şi să aruncăm în grabă o privire, poate găsim ceva.

— Ai prea multă încredere în ipoteza ■dumit ale, spuse Findhorn încet.

Ştiu; ipoteza se bazează pe presupunerea că nava nu s-a scufundat încă.

Nicolson surise scurt, sau făcu doar o grimasă, era acum prea întuneric ca să-ţi dai bine seama.

Poate că în noaptea asta sunt dotat cu dublă vedere, sir. Poate retrăiesc prin mine strămoşii mei scandinavi... Intr-o oră şi jumătate vom fi la faţa locului; chiar cu aceste valuri în provă, contrarii, nu vom face mai mult de două ore.

— Bine, bine, e în regulă! replică, puţin iritat, Find­horn; dacă în două ore nu găsim nimic, abandonăm şi ne întoarcem.

Aruncând o privire pe cifrele fosforescente ale ceasului de mână, adăugă:

Este ora şase şi douăzeci şi cinci; vom ţine dru­mul exact la opt grade şi jumătate.

I se adresă scurt timonierului, se întoarse şi îl urmă pe Nicolson, care îi lăsase uşa cu grilaj deschisă spre a--l feri de efectul sălbaticelor ambardee ale Viromei. Afară, vântul capricios îi izbi ca un val compact şi-i ţintui, ne­putincioşi, secunde în şir, la capătul pupa al punţii de comandă, tăindu-le respiraţia; ploaia nu mai era ploaie, devenise potop, bătea aproape orizontal, amestecată cu măzăriche, tăioasă ca briciul", pătrunzînd până la os frun­ţile şi obrajii expuşi; în greement, vântul nu.mai era un vaiet, ci un adevărat urlet, la un registru înalt, chinuind auzul. Viroma se deplasa prin inima taifunului.

IV

itanul Findhorn acordase două orc, cel mult două ore, ■ indiferent dacă ar fi hotărit două minute sau două jB, important era că rămânea speranţa unor eventuale vări. Toţi ştiau că Findhorn o făcea doar ca o con-sie, poate pentru conştiinţele lor. ale celor de pe Viroma, poate pentru că se spusese că pe Kerry Dancer era Îm­barcat si un mic grup de infirmiere, poate şi pentru a răspunde operatorului de radio, acum prăbuşit mort peste manipulatorul de transmisie Concesia era însă fără spe­ranţe...

Kerry Dancer a fost descoperit la opt şi douăzeci şi şapte de minute, doar eu trei minute înainte de expi­rarea termenului fixat. Şi asta s-a datorat, mai ales, faptului că prevederile lui Nicolson s-au dovedit ciudat de precise: Kerry Dancer se afla exact unde presupusese el că o vor găsi; zigzagul unui fulger a iluminat pentru un scurt, orbitor moment epava tristă şi arsă. A ilumi­nat-o mai abitir decât soarele de amiază. Forţa uraga­nului se redusese acum la o simplă adiere, ploaia răpăi­toare dispăruse brusc, ca şi cum în ceruri s-ar fi închis un robinet.

Căpitanul Findhorn era foarte conştient că această tranziţie, aproape instantanee, de la vacarmul furtunii la o linişte de necrezut, na era un miracol: totdeauna în inima taifunului există o oază de acalmie; această linişte ameninţătoare, îngreunînd respiraţia, nu-i era necunos­cută lui Findhorn — o mai întilnise anterior în două sau trei cazuri asemănătoare, însă atunci se afla în plin larg, puţind să aleagă direcţia dorită, şi să evite zonele periculoase. Nu la fel era situaţia acum. Spre nord, spre vest şi spre sud-vest calea de salvare le era barată de mulţimea insulelor răspândite; intrase chiar în inima taifunului într-un moment extrem de nefavorabil.

Dar nu aveau posibilitatea să facă altfel. Dacă mai trăia cineva pe Kerry Dancer, niciodată n-ar mai fi existat condiţii mai potrivite de salvare ca în acel moment de acalmie. Din cele ce se vedea pe navă la lumina proiec­toarelor şi a lămpilor emiţătoare de semnale convergente asupra ei, pe epavă părea aproape imposibil să mai existe cineva în viaţă. In lumina crudă, orbitoare a proiectoa­relor, nava părea şi mai părăsită, mai abandonată, atât de mult scufundată de provă, încât puntea cu puţ dispă­ruse şi teuga, ca o stâncă singuratică, când apărea la supra­faţă, când era acoperită de apă, după cum o făceau valu­rile să ruleze. Vântul se potolise, ploaia aşijderea, dar valurile erau tot înalte, ba chiar mai învălmăşite.

Căpitanul Findhorn se uită tăcut, inexpresiv la Kerry Dancer. Prinsă in conul de lumină a proiectorului, pri­zonieră şi in bordee pe valuri, nava rula în voia lor, cu centrul de greutate căzind direct în jos sub prova sutelor de tone de apă ce o asaltau. „Nava este moartă, îşi spunea Findhorn în sinea sa, moartă de-a binelea; moartă, şi epava este doar stafia ei".

într-adevăr, părea o stafie, sinistră şi prevestitoare de rău; lumina proiectoarelor pătrundea şi ilumina golu­rile dreptunghiulare, răsucite acum ale punţii superioare devastată de incendiu. îi amintea căpitanului ceva vag,

oribil; brusc. îşi dădu seama: era Vasul Fantomă din vechile poveşti marinăreşti, cu scheletul carcasei lucind în lumina unui soare roşu.

— Nici nava aceea blestemată nu era mai moartă ca asta, işi şopti el, sinistru, doar pentru sine; este complet lipsită de viaţă...

Observă că secundul se afla in spatele lui:

— în fine, iat-o, Johnny, murmură el; bună doar pentru Marea Sargasselor2 sau pentru alt cimitir de nave; până aici a fost o călătorie plăcută, acum ne putem întoarce.

— Da, sir, răspunse Nicolson fără a ţine seama de ce spunea căpitanul: permiteţi-mi să iau o barcă şi să merg la navă, sir.

— Nu, refuză categoric Findhorn; suntem complet lămuriţi.

— Dar trebuie să cercetăm, pentru asta ne-am abătut din drum. replică Nicolson, păstrîndu-şi vocea calmă; să mergem o echipă formată din Vannier, şeful echipa­jului, Ferris şi cu mine, şi încă doi oameni.

— Crezi că mai are rost?

încordându-se spre a rezista ruliului puternic al Viro-mei, Findhorn merse spre capătul babord al punţii de comandă şi privi peste mare: de babordul sub vânt al navei, erau zece sau cincisprezece picioare între baza şi creasta valurilor repezi, abrupte, învălmăşite şi înşe­lătoare.

— Nu sunt de părere, nu vreau să risc fără rost viaţa cuiva. •

Nicolson nu răspunse. Au trecut câteva secunde, apoi Findhorn i se adresă din nou, cu o vagă invitaţie în voce:

' Regiune a Oceanului Atlantic, caracterizată prin înerâmădire de alge evitata de navigatori.

■— Ia să vedem despre ce este vorba; tot te mai simţi dotat eu — cum ii spuneai — dublă vedere? Asta este ceea ce căutai?

Apoi, cu un gest de nerăbdare în direcţia lui Kerry Dancer:

— Dă-i dracului, omule, este sigur abandonată, incen­diată şi găurită ca un ciur. Crezi că mai pot exista supra­vieţuitori după cele ce a pătimit? Dacă mai sunt, ar fi trebuit să vadă semnalele noastre; de ce nu ies toţi să danseze de bucurie pe puntea superioară — dacă a mai rămas ceva din ea — fluturînd cămăşile deasupra cape­telor? Poţi să-mi spui de ce?

Căpitanul Findhorn devenea sarcastic.

— Nu ştiu, sir, dar îmi pot închipui că unui soldat grav rănit — şi după spusele lui McKinnon ar fi la bord cîţiva purtaţi pe targa — i-ar fi greu, foarte greu să se scoale din pat, să-şi scoată cămaşa, cu atât mai.puţin s-o fluture pe puntea superioară, replică, sec, Nicolson.

Apoi continuă:

— Făceţi-mi o favoare, sir: să încercăm să stingem şi să aprindem proiectoarele, să tragem de câteva ori cu tunul antiaerian de 75 şi apoi să lansăm o jumătate de duzină de rachete; dacă mai există cineva în viaţa, va observa şi va reacţiona.

Findhorn rămase un moment pe gânduri, apoi aprobă:

— Fie, dar să sperăm că la cincizeci de mile împrejur nu se află nici un japonez; dă-i drumu', Nicolson.

Dar aprinsul şi stinsul proiectoarelor, buhuiturile tunului de 75, cu ecou departe, peste mare, n-au avut nici cel mai mic efect: Kerry Dancer părea şi mai lipsită de viaţă ca înainte, un schelet ars, scufundându-se tot mai adânc în apă, doar cu teuga la suprafaţă, căzînd tot mai adânc între valurile înalte. Au urmat apoi rachetele, şapte sau opt la rînd, de un alb orbitor în întunericul

smoala, curbându-se în arcuri largi departe spre vest; na din ele ateriza pe duneta lui Kerry Dancer, rămasa -colo câteva secunde aprinsă, scăldind puntea, care tocmai - înălţa pe creasta valului, într-o lumină albă, puter-ică, apoi împroşcând scântei până se stinse. Şi nici de astă n-a mişcat nimic la bordul lui Kerry Dancer, nu s-u 't nici un semn de viaţă.

— Ei bine, am făcut şi încercarea asta! exclamă căpi-nul Findhorn.

Deşi nu sperase prea mult, era şi el mai decepţionat cât se aşteptase.

— Eşti mulţumit, Nicolson?

Dar mai înainte ca să primească un răspuns, se auzi ocea grăbită, excitată a lui Vannier:

— Priviţi acolo, sir, se vede ceva!

înainte ca Vannier să" termine, Findhorn se sprijini mâna de balustrada punţii şi privi prin binoclul de apte. Rămase nemişcat câteva momente, apoi trase în dină o înjurătură, lăsă binoclul în jos şi încercă să i adreseze lui Nicolson, dar acesta i-o luă înainte:

— Am văzut şi eu, sir; sunt nişte brizanţi l, la mai uţin de o milă sud de Kerry Dancer şi peste douăzeci e minute, o jumătate de oră, nava va ajunge exact acolo."

Probabil că nu este un recif, mai degrabă ar putea fi insula Metsana.

— Chiar Metsana este, mormăi Findhorn; nici nu visam să fim âtât de aproape de ea! Asta lămureşte lucru­rile. Stingeţi proiectoarele. Cu toată viteza, înainte, banda

;apta 2 şi menţineţi la 0 90 — cât mai în larg şi cât mai

1 Valuri care se sparg cu spumă deasupra fundurilor mici, a recifelor sau bancurilor din apropierea coastei.

* Comandă pentru a întoarce rapid nava spre dreapta, evitând un pericol.

repede! Trebuie să ieşim din calea taifunului în tfteva minute si dracu ştie cum se va schimba vântul!

Nicolson îşi ţinea mâna pe umăr, şi îşi înfipse adine în carne degetele subţiri. Braţul sting îi era întins, arătind cu degetul spre pupa epavei, pe cale de scufundare.

— Am zărit acolo o lumină, chiar înainte de-a ieşi din timonerie.

Vocea îi era foarte calmă, aproape şoptită.

— E drept, o lumină foarte slabă, o luminare, poate chiar flacăra unui chibrit; la hubloul cel mai apropiat de puntea cu puţ.

Findhorn se uită la Nicolson, apoi la silueta întunecată, sumbră a epavei, după care clătină din cap.

— Sunt sigur că nu se vede nimic, Nicolson; doar o iluzie optică, nimic altceva. Uneori retina păstrează o imagine dispărută, sau poate a mai rămas întipărită pe ea lucirea sfârşindă a uneia din...

— Nu fac greşeli de acest fel, îl întrerupse scurt Ni­colson.

Au mai trecut câteva secunde, secunde de totală tăcere, apoi Findhorn vorbi din nou:

— A mai văzut cineva acea lumină V

Vocea îi era calmă, impersonală, doar cu o slabă nuanţă de enervare.

Din nou tăcere, mai lungă de astă dată. apoi Find­horn se întoarse repede pe călcîie.

— Cu toată viteza înainte, timonier, si... Ce faci acolo, Nicolson?

Acesta tocmai punea la loc receptorul de telefon, calm. fără nici un semn de grabă.

— Am mai cerut ceva lămuriri, murmură el, laconic întoarse apoi spatele căpitanului şi privi pe mare.

Findhorn* işi strînse buzele, făcu ciţiva paşi rapizi, dai* ii încetini brusc, căci în babordul epavei se aprinse

0 lumină, pîlpîi nesigură, apoi rămase fixă pe duneta lui Kerry Dancer. încet, el veni lângă Nicolson, umăr la umăr, cu ambele mîini prinse de bara tendei pentru a-şi men­ţine echilibrul; dar numai asigurarea echilibrului ma justifica îndîrjirea cu care se agăţa de bară, atât de pu­ternic, încât articulaţiile degetelor i se înălbiră în lumina reproiectală asupra lui Kerry Dancer.

Acum. Kerry Dancer era doar la trei sute de yarzi de­părtare şi nu mai exista nici o îndoială în privinţa luminii zărite. Toţi o zăriseră clar, pîlpîind într-un bocaport îngust, apoi apăru un braţ gol, lung, care agita frenetic un prosop sau un cearceaf alb, braţ care se retrase brusc, întinzînd apoi un ghemotoc aprins de hîrtie sau de cîrpe şi pe care il menţinu până Când flăcările îi înconjurară încheietura miinii, când ghemotocul căzu sfârîind şi fume-gând în apă.

Căpitanul Findhorn oftă, un oftat lung şi greu, şi îşi desfăcu degetele îndurerate de pe bara tendei. Umerii

1 se încovoiară, cu demoralizarea epuizată a unui om care nu mai este tânăr, un om care poartă o povară prea grea, un timp prea îndelungat. Chiar şi sub bronzul chipului, i se observa paloarea.

Iartă-mă, băiete!

A fost doar o şoaptă, fără a-şi întoarce capul, elâti-nîndu-l doar încet dintr-o parte într-alta.

— Slavă cerului că ai observat lumina la timp.

Nu l-a auzit nimeni, parcă se adresa doar sieşi. Intre timp. Nicolson plecase, alunecând sprijinit în mîini în josul balustradei de tec a scării, fără a atinge vreo treaptă cu picioarele, încă înainte de-a începe căpitanul să vor­bească; şi până să termine el, Nicolson desfăcuse legă-

*3

turile ramelor barai de salvare din babord* şi elibei*ase piedica bărcii, strigând şefului de echipaj să dea semnalul pentru adunarea echipei de salvare.

Cu o toporişca de pompier într-o mână,,în cealaltă cu o lanternă cu înveliş de cauciuc. Nicolson îşi croi drum de-a lungul coridorului longitudinal, prin centrul pustiit al lui Kerry Dancer. Puntea metalică pe care păşea era curbată şi răsucită în forme fantastice de căldura intensă a incendiului, şi în colţuri ascunse mai fumegau bucăţi de lemn carbonizat. O dată sau de două oii, ruliul puternic al epavei îl izbi de pereţii coridorului şi căldura lor insu­portabilă trecea chiar prin mânuşile de pânză groasă pe care le purta; metalul, încă atât de fierbinte după ore întregi de vuituri furioase şi ploaie torenţială, îi dădea o idee clară de căldura cumplită produsă de incendiu. Se întreba, fără a sta să judece, ce fel de încărcătură ducea nava: probabil nişte marfă de contrabandă.

La două treimi ale coridorului, de partea dreaptă a navei. Nicolson observă o uşă încă intactă, dar închisă. Izbi în zăvor cu piciorul: u.şa cedă cu o jumătate de inci, dar rezista. Lovi violent cu toporişca în zăvor, deschise uşa cu o lovitură de picior, aprinse lanterna şi păşi peste prag. Pe podea, zăceau două mogîldeţe carbonizate, fără formă: poate că odată fuseseră fiinţe omeneşti, poate că nu. Un miros oribil, insuportabil, îi izbi nările. După trei secunde, Nicolson reveni pe culoar şi prinse în cîrlige uşa. Vannier se află şi el acolo, cu un extinctor sub braţ şi Nicolson îşi dădu seama că, numai in câteva momente, Vannier apucase să privească înăuntru: ochii îi erau măriţi de groază, faţa albă ca hîrtia.

Nicolson se întoarse brusc, continuînd drumul prin coridor, cu Vannier în spatele,lui, urmat de şeful de echi-

paj McKinnon, cu un baros în mână, şi pe Fente, cu o rangă. A mai deschis încă două uşi, luminînd cu lanterna interioarele: erau goale. Cind a ajuns la linia de capăt a punţii cu puţ de la papa, vedea mai bine, căci toate proiectoarele de pe Viroma erau îndreptate într-acolo. Căută împrejur o scară sau o coborâre de tambuchi, o găsi repede: bucăţi de lemn carbonizat se aflau pe puntea jmetalică, la opt picioare dedesubt, atât mai rămăsese din scara de tambuchi, confecţionată din lemn, distrusă com­plet de incendiu. Nicolson so adresă grăbit dulgherului:. •— Ferris, întoarce-te la barcă şi spune-le lui Ames şi Docherty să o aducă la pupa epavei, în dreptul punţii cu puţ. Nu contează cum. sau dacă vor avaria puţin barca, altminteri nu putem să-i salvăm pe oamenii stîferinzi şi răniţi; lasă aici ranga.

Nicolson se sprijini în miini şi îşi dete drumul uşor, în jos, până ia puntea de dedesubt, chiar înainte de a ter­mina să vorbească. Făcu zece paşi pe această punte şi bătu cu coada toporiştii în uşa metalică a dunetei.

— Este cineva înăuntru? strigă el.

După două sau trei secunde de tăcere totală, se auzi un murmur confuz şi agitat de voci, răspunzând în cor. Nicolson aruncă rapid o privire spre McKinnon, îşi văzu propriul său zâmbet reflectat larg şi pe figura acestuia, se dădu cu un pas înapoi şi lumină cu lanterna uşa meta­lică: o clamă atirna liber, oscilând ca un pendul, după ruliul epavei, alte şapte erau strînse zdravăn la locul lor, blocând complet uşa, pe din afară.

Barosul de şapte livre a fost o jucărie in mâna lui McKinnon. S-au auzit şapte lovituri în total, cite una pentru fiecare clamă, zăngănitul metalic reverberînd puternic pe nava pe cale de-a se scufunda. Uşa se deschise de la sine şi pătrunseră înăuntru.

Indreptind lumina lanternei pe dosul uşii acum des­chisă, Nicolson avu un gest de crispare a buzelor: observă că numai o clamă, cea care atârna liber afară, pătrundea prin uşă — restul se terminau cu capete de nit aplatizate. Apoi privi din nou spre pupă, înconjurînd încet duneta cu fascicolul' luminos al lanternei.

înăuntru era întuneric şi frig; o carceră umedă, apu picura pe plăcile metalice, alunecoase ale podelei; un om înalt abia putea sta în picioare. De ambele părţi erau trei rînduri de cuşete metalice, fără saltele sau pături, şi deasupra fiecărei cuşete se afla un inel greu de fier sudat de peretele despărţitor. în mijloc se afla o masă lungă, îngustă, cu scaune de lemn de fiecare parte.

în încăpere se aflau vreo douăzeci de inşi, aprecă Nicolson: unii întinşi pe cuşetele de jos, unul sau doi în picioare, sprijiniţi de suporţii cuşetelor pentru a-şi men­ţine echilibrul, dar majoritatea erau culcaţi pe celelalte cuşete; erau soldaţi, unii dintre ei păreau că nu se vor mai putea ridica vreodată. Nicolson văzuse mulţi oameni morţi, cu obraji ca de ceară, cu ochi stinşi, cu trupul flasc, lipsit parcă de oase, doar o grămadă informă de haine Erau şi câteva infirmiere în bluze kaki, încinse de curele, precum şi două sau trei femei în civil. Toţi erau palizi. Istoviţi şi suferinzi, chiar şi infirmierele: căci Kerry Dan­cer, înainte de naufragiu începuse să cadă între valuri, imediat după amiază, şi rulase groaznic, ore în şir.

Дата добавления: 2015-11-04