Deosebirea dintre materie, masĂ şi energie

Natura substanţei sau substanţelor care stau la baza materiei a fost una din primele probleme încă din Antichitate. A. Einstein a încercat să dezlege enigma enigmelor şi anume, să lămurească de unde a apărut materia. Aceeaşi idee, bazată pe „ teoria ” lui A. Einstein(materie relativistă), este promovată şi în anul 1973: „ Edward P. Tryon sugerează că întregul univers ar putea să fi fost creat din nimic, ca urmare a legilor probabilistice ale mecanicii cuantice; energia s-ar fi putut naşte ca rezultat a unei instabilităţi admisibile într-un vid cuantic ” pag. 508[1]. Această relatare nu este altceva decât o încercare de a promova absurditatea deghizată în cuvinte frumoase. Consider că nu există soluţii la această problemă, acesta este şi adevărul absolut. Adevărul absolut nu-l vom cunoaşte niciodată, cercetările sunt o cale fără sfârşit ce ne apropie de el.

În 1905 Albert Einstein a descoperit legea despre legătura dintre masă şi energie, lege care îmbină două proprietăţi importante ale materiei. Această „ teorie ” ar fi justă doar cu condiţia să nu se confunde masa corpului (inerţia) cu masa corpului (materia). Ceea ce A. Einstein nu a respectat, adică noţiunea de bază «masă», şi, prin urmare a alunecat pe panta erorii construind o „ teorie ” din care rezultă că apare materie (substanţă) din nimic.

„ Aşadar, masa, care de pe timpurile lui Newton era considerată constantă, în realitate depinde de viteză. Pe măsura măririi vitezei de mişcare, masa corpului, care determină proprietăţile lui inerte, se măreşte. Dacă v→c, masa corpului în corespundere cu ecuaţia:

(1)

creşte nelimitat (m→∞); de aceea acceleraţia tinde către zero şi viteza practic încetează să mai crească, oricât de mult timp ar acţiona forţa.... În figura 147 este reprezentată dependenţa masei corpului de viteza lui. Din figură se vede că creşterea masei e cu atât mai mare, cu cât viteza corpului este mai apropiată de viteza luminii c.... De aceea nu e de mirare că la astfel de viteze de mişcare relativ mici (v ≈ 10 km/s) nu putem observa creşterea masei odată cu creşterea vitezei ” pag. 126[2].

Traduc: un corp accelerat până la viteza de 10 km/s nu posedă inerţie – absurd, dacă ne referim la inerţie, dar, dacă ne referim la materie tot e absurd, deoarece nu poate să apară materie din nimic. Graficul din fig. 147 de la pag. 127² ne arată că un corp accelerat până la viteza luminii va creşte de 8 ori – absurd. Personal mă nedumireşte faptul, oare chiar crede cineva dintre fizicieni că un corp accelerat până la viteza de 300 000 km/s va poseda o masă (inerţie) mărită doar de opt (8) ori? În acest caz creşte masa corpului (inerţia), şi nu numai de opt ori, şi în nici un caz nu creşte masa corpului (cantitatea de substanţă). În această „ teorie ” noţiunii de «masă» i s-a atribuit în mod eronat un dublu sens.

În manualul de fizică pentru clasa a VI pag. 22[3] e scris că: „ Pentru caracterizarea inerţiei corpului, se introduce o mărime fizică numită masa corpului, care se notează cu simbolul m. ” Iar în manualul de fizică pentru clasa a VII se defineşte această noţiune: „ Masa corpului este mărimea fizică ce caracterizează inerţia lui ” pag. 32[4]. În formula de mai sus (1) cuvântul «masă» cu dublu sens este folosit pentru deghizarea absurdităţii.

1. masă – masa corpului este mărimea fizică ce caracterizează inerţia lui, pag. 32⁴.

2. masă – mărime fizică ce caracterizează cantitatea de substanţă a unui corp, pag. 783[5].

Nu înţeleg cum s-a putut ignora noţiuni de bază confundându-se masa – inerţia cu masa – materia şi s-au construit „ teorii ” eronate. Exemplul de mai jos demonstrează foarte clar că masa corpului (inerţia) e doar o mărime fizică. „ Numai pălăria domnului Barbiken ar fi cântărit în momentul împuşcăturii cel puţin 15 tone (greutatea unui vagon încărcat); o astfel de pălărie este de ajuns pentru a-l strivi pe posesorul ei ” pag. 89[6]. Dacă ar fi fost posibilă această călătorie descrisă în roman, atunci NU s-ar fi înmulţit pălăriile – 15 tone de pălării – conform „ teoriei ” lui Albert Einstein, dar ar fi variat doar masa pălăriei. În realitate variază doar o mărime fizică, variază ceva abstract (masa – inerţia) şi în nici un caz NU variază masa – materia (substanţa), indiferent de viteză.

Cu toate că cuvântul «energie», care provine de la cuvântul grecesc «energhea» – acţiune, activitate (pag. 96[7]), nu necesită eforturi mari pentru a fi înţeles, totuşi s-au comis aceste erori: „ Clarificarea conceptului de energie a fost esenţială pentru ca, în 1905, Einstein să poată demonstra că energia şi masa (materia) sunt două forme ale aceluiaşi lucru ” pag. 252[8]. La ce se referea A. Einstein? Ce lucru mai există în afară de materie?

Albert Einstein a intuit energia enormă a forţelor nucleare care vine în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei. Prin urmare, Einstein construieşte o „ teorie ” în conformitate cu legea conservării şi transformării energiei, care deja întrase în modă, însă, ca să-şi argumenteze ipotezele este nevoit să comită o gafă enormă şi anume: inventează o „ teorie ” din care rezultă că apare materie (substanţă) din nimic.

„ Energia unui corp sau a unui sistem de corpuri este egală cu masa înmulţită cu pătratul vitezei luminii. Dacă variază energia sistemului, variază şi masa lui:

În conformitate cu formula corpul posedă energie şi la viteza egală cu zero. Aceasta e aşa-numită energiede repaus E₀: E ₀ = m ₀ c² Acesta e un rezultat remarcabil. Orice corp datorită faptului că există deja posedă energie, care este proporţională cu masa de repaus m ₀ ” pag. 128[9].

Conform „ teoriei ” lui Einstein, orice corp (chiar şi o piatră!) posedă energie interioară (putere calorică) proporţională masei lui într-un raport de: 89 875 234 264 = c² – (?!). Einstein ne „ demonstrează ” că energia (acţiunea) se transformă înmaterie, pag. 449⁸. Chiar se calculează şi cantitatea de substanţă, care conform acestei „ teorii ” şi concepţiilor fizicienilor, se transformă în energie. Citez: „ Разница масс ∆m = m₁ – m₂, очевидно, и характеризует энергию (∆W), выделяющуюся в результате протекания этой реакции. … Такие значения энергии, приходящейся на 1 г вещества, встречаются только в ядерной физике!” pag. 395[10]. Sau: „ Так, на основе этого закона () подсчитываются энергии ядерных, в частности термоядерных, превращений. Использование колоссальных запасов термоядерной энергии и еще более грандиозных запасов энергии антивещества связано с применением этого закона ” pag. 473⁷. Personal NU înţeleg cum se poate calcula cu aceeaşi formulă () şi energia nucleară, şi energia termonucleară, şi energia antimateriei? Doar se ştie că aceeaşi cantitate de materie va degaja energie diferită – puterea calorică a corpurilor.

Materia, în dependenţă de structură, într-adevăr posedă o anumită energie a forţelorinterioare. Dar această energie, care este destul de mare în cazul forţelor tari, depinde numai de structura materiei. Procesul de ardere are loc la temperaturi mai joase (forţeslabe) în comparaţie cu reacţia de dezintegrare (fuziune) sau de contopire (fisiune) care se produc la temperaturi mult mai înalte (forţetari). 1gr. de material nuclear supus reacţiei de fuziune a nucleelor va degaja o anumită energie şi tot 1 gr. de material nuclear supus reacţiei de fisiune a nucleelor va degaja cu totul altă energie – de 4 ori mai mult! Deci, la ce ne foloseşte mult lăudata formulă: – „ Закон взаимосвязи массы и энергии является одним из основных законов природы ” (?!) pag. 473[11]. Menţionez că formulele din fizică exprimă anumite relaţii care trebuie (!) să existe între mărimile măsurate, ceea ce în cazul dat – în „ teoria ” lui Einstein – această relaţie nu se respectă.

Nu pot fi de acord cu „ teoria ” lui A. Einstein, pag. 393[12], deoarece această „ teorie ” nu-i corectă. Explic: cantitatea de substanţă (∆m) lipsă, calculată, este de fapt cantitatea de substanţă ce părăseşte corpul respectiv în formă de radiaţie. Anume această materie (∆m) deficitară trece în altă stare de agregare, invizibilă receptorului uman, dar pe care o percepem prin acţiunea sa negativă asupra corpurilor – radiaţia nucleară – şi nicidecum NU se transformă în energie conform „ teoriei ” lui A. Einstein. Argumentez: „ Radiaţiile nucleare sunt formate din particule nucleare în mişcare ” pag. 149[13].

Formula lui A. Einstein: nu-i corectă deoarece nu-i aplicabilă, ceea ce am menţionat mai sus. Ca formulă recomandată „ atotcuprinzătoare ” (pag. 129[14]) vom încerca s-o aplicăm şi altor corpuri şi anume: „ Pentru a putea compara cantităţile de căldură produse prin arderea diferiţilor combustibili cu mase egale se foloseşte mărimea fizică numită putere calorică a combustibilului ” pag. 39[15]. În acest caz s-a formulat şi o definiţie: „ Puterea calorică a unui combustibil este mărimea fizică egală cu cantitatea de căldură care se degajă prin arderea completă a 1 kg de acest combustibil....

În tabelul de mai jos sunt inserate puterile calorice ale celor mai întrebuinţaţi combustibili ” pag. 39¹⁵.

Combustibilul	Lemn uscat	Alcool	Cărbune de pământ	Cărbune de lemn	Gaz natural	Petrol	Benzină	Gaz lampant
Puterea calorică q (10^7 J/kg)	1,6	2,7	3,0	3,4	4,4	4,4	4,6	4,6

După cum se vede din tabel, aplicarea formulei este absurdă. Ca să nu fiu acuzat de rătăcire sau incompetenţă, citez din manual următoarele: „ Orice corp datorită faptului că există deja posedă energie, care este proporţională cu masa de repaus m ₀” pag.129¹⁴. Formularea «orice corp» induce în eroare pentru că este o generalizare forţată.

Repet: materia în dependenţă de structură, într-adevăr posedă o anumită energie termică interioară, însă, această energie depinde numai de structura materiei care înmagazinează această forţă interioară – energie. Prin urmare constatăm că formula lui A. Einstein: nu poate fi aplicată, deci nu-i corectă. Vă reamintesc că, absolut toate formulele din cărţile de fizică trebuie să exprime relaţiile reale dintre mărimile măsurate!

Energia (acţiunea), masa corpului (inerţia) şi masa corpului (materia – cantitatea de substanţă) sunt lucruri total diferite, dar regretabil e faptul că în ştiinţa actuală (sec. XXI) încă se mai confundă (?) aceste noţiuni de bază, ceea ce a cauzat această eroare: „ Mărirea vitezei de mişcare a moleculelor conform formulei:

înseamnă mărirea masei tuturor moleculelor.... Ceainicul fierbinte are o masă mai mare decât cel rece; însă această diferenţă nu poate fi constatată chiar şi cu ajutorul celei mai sensibile balanţe ” pag. 128[16]. Utilizarea balanţei ne vorbeşte clar despre transformarea energiei (acţiunii) în masă (materie). Această afirmaţie ne dovedeşte că „ teoria ” lui Einstein susţine idei aberante ce aparţin trecutului depărtat şi anume: „ Aceasta era văzută de majoritatea savanţilor secolului XVIII ca un fel de fluid ” pag. 181[17]. Opiniile despre natura căldurii încă de pe atunci erau diferite. De exemplu: „ Contele Rumford a aruncat o umbră de îndoială asupra soluţiei general acceptate a unei probleme care i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă de-a lungul întregului secol: natura căldurii ” pag. 182¹⁷. Într-adevăr ceainicul cu apă fierbinte va cântări mai mult. Pare o contradicţie? Acest surplus de substanţă are cu totul altă explicaţie. Cea inventată de A. Einstein nu-i corectă şi anume: că energia (acţiunea) se transformă în masă – materie (pag. 449¹⁷).

Pentru a intra în esenţa lucrurilor recurgem la o experienţă. În locuinţa mea de la ţară am montat încălzire centrală. Cunoscând randamentul scăzut al cazanelor propuse de uzinele de stat (a. 1985), am hotărât să asamblez un cazan propriu. În acest caz, pentru a ridica randamentul cazanului, am recurs la mărirea suprafeţei de contact (metal – apă). Prin urmare am folosit 70 de ţevi (metal) cu diametrul de 32 mm şi lungimea de 280 mm. La ieşirea din cazan gazele aveau o temperatură destul de scăzută, ceea ce echivala cu un randament satisfăcător. Pe parcursul exploatării cazanului am observat că de la calorifere se degaja nu numai căldură, dar şi substanţe ale combustibilului ars – fum, funingine.

Făcând o analiză ştiinţifică atentă am ajuns la o concluzie care la prima vedere pare de neconceput. În timpul reacţiei de ardere particulele părţii lemnoase treceau prin metalul cazanului în apă. Aceste particule erau transportate de apă prin toată sistema de încălzire ca mai apoi să treacă prin metalul caloriferelor în cameră. Deci, în urma procesului de ardere, particulele părţii lemnoase erau transportate odată cu căldura în camere, ce-i drept, într-o cantitate destul de mică, dar suficient de observat. Cu cât temperatura era mai mare, cu atât şi transferul de particule era mai intens.

De remarcat şi faptul că bucatele gătite la cuptoraş cu vreascuri sunt cu mult mai gustoase. Secretul constă în aceea că diferite particule ale părţii lemnoase (elemente din tabelul lui Mendeleev) în procesul arderii – pregătirii bucatelor – se vor deplasa în bucate.

Deci, A. Einstein avea dreptate că ceainicul cu apă fierbinte este mai greu, dar această greutate se datorează particulelor substanţei – a părţii lemnoase – şi în nici un caz energiei. Greşeala lui A. Einstein constă în aceea că a confundat energia (acţiunea) cu materia.

Energia este măsura mişcării materiei. Energia este o acţiune, doar activitate, ceva abstract. De exemplu, să înfierbântăm acelaşi ceainic cu apă cu ajutorul curentului electric (se utilizează încălzitor electric cu temperatura ce nu depăşeşte 100 ^oC, timpul nu se limitează). În acest caz ceainicul cu apă fierbinte va avea aceeaşi greutate ca până la încălzire deoarece electronii doar oscilează în conductor. Ca să înţelegeţi acest fenomen, trebuie să vă amintiţi definiţia temperaturii. Spre exemplu: în care caz o roată va cântări mai mult, în cazul când staţionează sau în cazul când se va roti încet? În această lumină consider că nu este nevoie de un efort mare de gândire pentru a înţelege realitatea.

„ Teoria ” relativităţii restrânse a lui A. Einstein se bazează pe două postulate.

Primul postulat promovează ideea de „ masă – materie relativistă ”, adică a apariţiei materiei (substanţei) din nimic: „ După cum a arătat Albert Einstein în 1905, energia poate fi transformată în masă ” pag. 449[18]. Traduc: energia (acţiunea) se transformă în materie (substanţă) – o absurditate vădită. Personal consider că dimensiunile liniare ale oricărui corp NU depind de faptul, dacă corpul se află în repaus sau se mişcă – lungimea este absolută! Ceea ce nu pot afirma şi despre timp – timpul nu-i absolut.

Conform postulatului al doilea, viteza corpurilor în vid absolut este finită (până la 300 000 km/s): „... viteza maximă ce poate fi atinsă în univers este cea a luminii ” pagina 343¹⁸. Însă, în anul 1958 „ Pavel A. Cerenkov, Ilya M. Frank, (n. 23.X.1908, Sankt Petersburg) şi Igor E. Tamm din Uniunea Sovietică câştigă premiul Nobel pentru fizică pentru descoperirea principiului emisiei de lumină de către particule încărcate electric care se deplasează prin atmosferă cu o viteză mai mare decât viteza luminii ” pagina 482¹⁸ şi pagina 131[19]. Deci, s-a acordat un premiu Nobel pentru demonstrarea ineficienţei „ teoriei ” – postulatul doi – lui Albert Einstein.

„ Apogeul tabloului electromagnetic al Universului a fost atins după ce a fost creată teoria relativităţii restrânse ” pag. 207¹⁹. Sau: „ В 1905 г. А. Эйнштейн сформулировал новую теорию, в корне ломающую «очевидные» представления ” pag. 467[20]. Ori: „ În fizică sunt cunoscute numai douăformule remarcabile, extrem de simple şi concise ca formă şi atotcuprinzătoare ca conţinut. Una din ele este formula lui Einstein: E = mc ². Şi cealaltă formulă, formula lui Planck: ...” pag. 129-144¹⁹. Sau: „... teoria relativităţii a devenit în prezent o ştiinţă inginerească ” pag. 128¹⁹. Şi că: „ Aceasta este o teză fundamentală, care nu poate fi demonstrată logic ” (?!) pag. 122¹⁹.

Se caută fel de fel de explicaţii numai ca să fie acceptată această „ teorie ” falsă. Dacă „ teoria ” lui A. Einstein – materie relativistă – ar fi justă, ne-am îmbogăţi din nimic, doar accelerând viteza de mişcare a unor corpuri din aur transformând energia în materie, sau ar fi posibile călătoriile intergalactice datorită înmulţirii combustibilului.E ridicol? Dar aşa arată „ teoria ” lui Einstein fără masca echivocului. În cazul dat nu este atât de grav faptul că s-a construit o „ teorie ” falsă, pe cât inducerea în eroare până în prezent a mulţimii, cei mai vulnerabili fiind copiii: „ În studiul fizicii nucleare suntem obligaţi să utilizăm noţiuni de teoria relativităţii restrânse a lui A. Einstein (învăţate în clasa a XI-a)” pag. 133[21]. Consider incorectă „ teoria ” relativităţii restrânse a lui Albert Einstein. Rectificările sunt imperative pentru că fizica este o ştiinţă experimentală.

Omenirea e frapată de faptul că se alocă sume financiare astronomice pentru construirea acceleratoarelor de particule (Ştiinţa mare contra celei mici, pag. 536¹⁸) pentru a se „ dovedi ” în practică justeţea acestei „ teorii ” false. Explic: „ O asemenea coliziune transformă întreaga masă a ambelor particule în energie ” pag. 538¹⁸. În cazul dat nu numai că se cheltui sume financiare astronomice, dar poate fi chiar fatal pentru omenire. Pericolul real nu l-ar prezenta particulele minuscule ce se ciocnesc cu viteza luminii, ci materia antrenată într-o mişcare circulară de către câmpurile electromagnetice foarte puternice, ducând astfel la apariţia unei găuri negre.

[1] Alexander Hellemans, Bryan Bunch, ISTORIA DESCOPERIRILOR ŞTIINŢIFICE, Seria Cultură Generală, Traducere: Diana Constantinescu, Editura ORIZONTURI, Bucureşti.

[2] G. I. Miakişev, B. B. Buhovţev, FIZICA, Manual pentru clasa 11, “Lumina” Chişinău – 1992.

[3] Mihai Marinciuc, Mircea Miglei, Mircea Nistor, FIZICA, Manual pentru clasa 6, Ştiinţa, 2001.

[4] I. Botgros, V. Bocancea, N. Constantinov, FIZICĂ, Manual pentru clasa a VII-a – Ed. 1. Cartier, 2002.

[5] Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicţionar UNIVERSAL al limbii româneşti, Ediţia a doua, Editura Litera Internaţional, 2006 – DEX.

[6] Я. И. Перелман, Физика дистрактивэ, Картя 2, Кишинэу «Лумина» 1979.

[7] Н.Н. Ефграфова, В.Л. Каган, Курс физики, Москва “Высшая школа” 1984.

[8] Alexander Hellemans, Bryan Bunch, ISTORIA DESCOPERIRILOR ŞTIINŢIFICE, Seria Cultură Generală, Traducere: Diana Constantinescu, Editura ORIZONTURI, Bucureşti.

[9] G. I. Miakişev, B. B. Buhovţev, FIZICA, Manual pentru clasa 11, “Lumina” Chişinău – 1992.

[10] Ю.А. Селезнёв, “Основы элементарной физики”, Издательство “НАУКА” Главная редакция физико-математической литературы, Москва 1966.

[11] Н.Н. Ефграфова, В.Л. Каган, Курс физики, Москва “Высшая школа” 1984.

[12] Ю.А. Селезнёв, “Основы элементарной физики”, Издательство “НАУКА” Главная редакция физико-математической литературы, Москва 1966.

[13] D. Ciobotaru T. Angelescu I. Munteanu M. Melnic M. Gall, FIZICĂ, Manual pentru clasa a XII-a, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1990.

[14] G. I. Miakişev, B. B. Buhovţev, FIZICA, Manual pentru clasa 11, “Lumina” Chişinău – 1992.

[15] I. Botgros, V. Bocancea, N. Constantinov, FIZICĂ, Manual pentru clasa a VIII-a – Ed. 1. Cartier, 2003, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

[16] G. I. Miakişev, B. B. Buhovţev, FIZICA, Manual pentru clasa 11, “Lumina” Chişinău – 1992.

[17] Alexander Hellemans, Bryan Bunch, ISTORIA DESCOPERIRILOR ŞTIINŢIFICE, Seria Cultură Generală, Traducere: Diana Constantinescu, Editura ORIZONTURI, Bucureşti.

[18] Alexander Hellemans, Bryan Bunch, ISTORIA DESCOPERIRILOR ŞTIINŢIFICE, Seria Cultură Generală, Traducere: Diana Constantinescu, Editura ORIZONTURI, Bucureşti.

[19] G. I. Miakişev, B. B. Buhovţev, FIZICA, Manual pentru clasa 11, “Lumina” Chişinău – 1992.

[20] Н.Н. Ефграфова, В.Л. Каган, Курс физики, Москва “Высшая школа” 1984.

[21] D. Ciobotaru T. Angelescu I. Munteanu M. Melnic M. Gall, FIZICĂ, Manual pentru clasa a XII-a, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1990.

Дата добавления: 2015-11-16